LifeStyle Retete

Dieta cu care actrița Rebel Wilson a slăbit 27 de kilograme

Dacă noi toți am reușit în carantină, dar și de Sărbători să mai punem câteva kilograme în plus nu este cazul lui Rebel Wilson (40 de ani). Actrița din „Ticăloasele” (2019) are o voință de fier! Într-un an de zile aceasta a reușit să slăbească 27 de kilograme.

La ce alimente a renunțat

Schimbările din viața ei au început la debutul lui 2020. Actrița a decis atunci să facă o modificare radicală în stilul ei de viață. Având în vedere că sănătatea ei era pe butuci.

 „Mi-am pus echipamentul de sport și am început să alerg. Mă hidratez și încerc să evit zahărul și junk food-ul”, zicea actrița pe atunci. La sfârșitul lui 2020 aceasta a suținut un video live pe rețelele de socializare unde a povestit despre cum a reușit să slăbească.

„Mă gândeam la fertilitate și aveam ouă de bună calitate în bancă, așa că am spus: «OK, voi face asta, o să am un stil de viață sănătos », a spus ea.

Wilson a explicat că este mai dificil pentru ea să slăbească, datorită sindromului ovarian polichistic (SOP). Dar și geneticii și luptei cu alimentația emoțională.

Actrița a făcut o serie de dezvăluiri pe Instagram și a detaliat în ce constă dieta alimentară

 „Corpul meu răspunde bine la proteine”, a spus ea.

Printre altele, Rebel a dezvăluit că mănâncă

  • somon,
  • piept de pui 
  • shake-uri proteice.

De asemenea, își urmărește aportul zilnic de calorii.

„Din punct de vedere nutrițional, singurul lucru este că încerc să rămân sub 1.500 de calorii. Din cauza tipului meu de corp”, a spus ea. „Dacă vreau să slăbesc în acea săptămână, trebuie să rămân sub 1.500 în fiecare zi”. 

Secretele dezvăluite de antrenorul actriței

Jono, antrenorul actriței a dezvăluit în timpul unei emisiuni televizate secretul simplu din centrul sesiunilor sale de antrenament cu Rebel Wilson.

„Trebuie să te bucuri să vii la antrenament. Majoritatea oamenilor renunță pentru că nu le plac țipetele din sala de antrenament. Și au dreptate pentru că nu despre asta e vorba.

Eu și Rebel am râs și ne-am simțit bine la fiecare antrenament”, a spus el.

Un alt secret al reușitei în ceea ce pivește scăderea în greutate a actrițelor au fost „cheat days”, în care ne este permis ca la o masă, o dată pe săptămână, să ne facem poftele:

„Susțin echilibrul. Atunci când oamenii aud cuvântul dietă se opresc și cred că trebuie să-și schimbe radical stilul de viață. Nu este vorba despre asta. Este vorba și de a te bucura de micile plăceri ale vieții. Poți ieși în oraș cu prietenii atâta timp cât a doua zi te întorci la drumul stabilit’, a mai declarat antrenorul actriței Rebel Wilson.

Antrenorul a recomandat 45 de minute de exerciții fizice cinci zile pe săptămână, combinate cu o dietă sănătoasă, pentru a obține pierderea în greutate.

Related posts

Cum influențează SEO vânzările firmelor de design interior

Adina Meyers

Direcția 5 serbează ”Valentine’s Day” 4 zile și 4 nopți

Adina Meyers

Sezonul prăjiturilor cu cireșe

Adina Meyers