Decor

Decorează cu scoici

În sezonul vacanţelor de neuitat, rezervă un pic de timp şi micilor proiecte de do-it-yourself. Din scoicile pe care le-ai adunat de pe malul mării împreună cu cei dragi, realizează decoraţiuni superbe, care să-ţi amintească zi de zi de nisipul fierbinte şi apa albastră. Dacă nu ai idei, aruncă o privire pe ale noastre. Sunt simple şi frumoase!

 
Ca o joacă de copil…
Atât e de uşor să creezi decoraţiuni ca cele din imagini. Obiectele mici, precum suporturile pentru lumânări, ramele foto şi cutiuţele pentru bijuterii, pot fi personalizate cu ajutorul scoicilor. Practic, tot ce trebuie să faci pentru a le insufla un aer marin este să lipeşti pe ele frumoasele scoici.  

Coroniţă cu aer marin
Cu pricepere şi răbdare, poţi realiza o coroniţă de sezon, pe care să o agăţi de uşa de la intrarea în casă, în semn de bun-venit pentru toţi cei care îţi trec pragul casei în aceste luni de vară. Pentru un astfel de proiect, ai nevoie de o bază rotundă, dintr-un material tare, şi de multe scoici, cochilii şi stele de mare. Pentru a obţine o coroniţă frumoasă, trebuie să alegi cu atenţie scoicile, astfel încât să se potrivească ca formă şi dimensiuni.

Idee
Umple mai multe recipiente din sticlă cu scoici, expune-le pe suporturi de lemn şi fă-le loc în decor, oriunde doreşti: în biblioteca din living, pe poliţa din baie, pe masa din dining sau de pe terasă. Vor arăta senzaţional şi vor aduce marea în casa ta!

Aranjament fermecător
Impresionează-ţi prietenii invitaţi la masă cu un set-up plin de farmec, în stil marin. Este simplu şi de efect! Mizează pe contrastul cromatic alb-albastru şi foloseşte accesorii din materiale naturale, precum pânză de sac sau sfoară. Apoi, completează decorul cu scoici, pe care “presară-le” printre farfurii şi tacâmuri sau integrează-le în aranjamente. Îţi garantăm că rezultatul va fi cuceritor.

Scoici colorate
Înarmează-te cu pensule, acuarele şi un pahar cu apă şi neapărat adu-ţi şi un ajutor de nădejde. Piticul tău va fi superîncântat să picteze în culori vesele scoicile şi stelele de mare pe care le-a adunat chiar el din nisipul de la mare. Odată ce aţi finalizat aceste mici capodopere, lăsaţi-le să se uscuce, după care folosiţi-le ca decoraţiuni, în aranjamente interesante, sau realizaţi din ele tablouri cu temă marină. 

Pont

În afară de faptul că sunt foarte frumoase şi decorative, scoicile pot fi şi practice. Alege câteva exemplare mari şi adânci, pune în fiecare câte un fitil de bumbac, după care toarnă cu atenţie un pic de ceară naturală topită. Aşteaptă puţin, până se întăreşre ceara, şi gata! Ai obţinut nişte lumânărele originale, care vor deveni vedetele cinelor romantice în grădină sau vor anima petrecerile estivale pe terasă.

Ghivece miniaturale
Foloseşte cochiliile pe post de ghivece în miniatură pentru plantele mici, aşa cum sunt puii de cactus, speciile suculente sau răsadurile de flori. Nu-i aşa că e o idee foarte simpatică? Oricum, merită să o pui şi tu în practică!

Foto: Shutterstock şi Pinterest

Related posts

Ce se poate depozita pe blatul din bucătărie

Adina Meyers

Decorațiuni festive pentru masa de Revelion

Adina Meyers

Tips and tricks pentru amenajarea unei cafenele 

Adina Meyers