Mucegaiul este rezultatul umezelii din casa si consta in aparitia unor pete galbui pe tavan sau in colturile peretilor. In general, mucegaiul distruge orice material poros pe care il intalneste. Inainte de a combate mucegaiul, trebuie sa stiti din ce cauza apare. Umiditatea poate proveni atat din interiorul casei, din cauza vaporilor de apa care se condenseaza pe pereti, cat si din exterior, din cauza unor fundatii neizolate sau acoperisuri stricate. Atunci cand vedeti peretii patati, va ganditi ca singurul remediu ar fi sa ii revopsiti. Din pacate, o simpla revopsire sau chiar o retencuire nu vor rezolva sub nicio forma problema mucegaiului, ba din contra, doar o va masca si in foarte scurt timp petele inestetice isi vor face aparitia din nou.
Pentru a nu cheltui bani, este bine sa preveniti aparitia mucegaiului. Atunci cand proiectati locuinta, este indicat sa alegeti o orientare corespunzatoare a camerelor fata de punctele cardinale. De exemplu, bucataria si baia este indicat sa fie orientate spre nord. Nu uitati de ventilarea tuturor incaperilor, care este necesara. Cum aerul exterior este extrem de viciat din cauza poluarii, ar fi indicat sa detineti in casa si un dezumidificator. Hidro si termoizolatia sunt foarte importante in lupta impotriva mucegaiului. Mucegaiul prefera zonele cu stalpi de beton, unde se formeaza punti termice. In aceste arii este indicat sa recurgeti la placarea zidurilor, la exterior, cu polistiren. La evitarea umezelii contribuie si placarile cu gips-carton si montarea ferestrelor cu rame din PVC, lemn stratificat sau aluminiu.
Una dintre metodele de combatere a mucegaiului este cea electro-osmotica. Presupune introducerea in zid, printr-o serie de anozi de titan montati in zidarie, chiar deasupra nivelului solului, a unui curent electric de mica intensitate. In acest fel, umezeala este respinsa inspre partea inferioara a zidului si raspandita inapoi in pamant. Astfel, peretii raman perfect uscati si protejati de igrasie.
Aceasta nu este singura metoda oarecum neobisnuita de respingere a umezelii. Umezeala din pereti poate fi „alungata” si cu ajutorul unei lampi. Nu este vorba de orice fel de lampa, ci de una foarte puternica, asemanatoare celor utilizate in salile de operatie. Aceasta lampa trebuie lasata aprinsa ca sa lumineze peretii camerei afectate. In cateva zile, mucegaiul si celelalte microorganisme care cresc pe pereti vor fi eliminate.
Mucegaiul poate fi indepartat cu succes cu ajutorul vopselelor speciale. Trebuie sa stiti ca exista trei tipuri de solutii care va pot ajuta sa scapati de mucegai: solutii care se aplica separat, inainte de a aplica varul, cele care se amesteca impreuna cu varul si varuri speciale care au in compozitia lor solutii antimucegai. Acestea contin hipoclorit de natriu, un component care previne si indeparteaza mucegaiul. Pe piata se gaseste o gama larga de tencuieli si vopsele impotriva umezelii si a mucegaiului.