Amenajare dormitor Amenajari Interioare

Cum să îți amenajezi dormitorul pentru un somn mai liniștit

Somnul este estențial pentru organism și ajută inclusiv la conservarea energiei, refacerea țesuturilor și funcției noastre cognitive, reglarea emoțiilor și sănătatea imună.

După vara pe care am așteptat-o cu nerăbdare și entuziasm, mai ales după ultimul an, toamna ne-a readus în freamătul zilelor aglomerate cu noi proiecte. Pentru a avea energie suficientă, odihna este extrem de importantă, iar dormitorul este camera în care reușim zi de zi să ne reîncărcăm bateriile și să ne deconectăm de la cotidian.

O bună organizare a camerei dedicată relaxării sau a somnului, reduce dezordinea psihică fie că alegi să o amenajezi în stil tradițional, ori modern. În plus, toamna, în luna octombrie, are loc trecerea la ora de iarnă, un proces care dă peste cap ritmul de somn și dispoziția multor persoane care se adaptează mai greu la această schimbare.

Organizarea unui dormitor are multe beneficii, principalul fiind un somn mai bun și un loc de relaxare.

Află așadar cum îți poți amenaja dormitorul pentru un somn mai liniștit.

Confortul de acasă este prioritatea fiecăruia dintre noi

Fă din confort prioritatea ta. Prea mult haos asigură un somn mai puțin odihnitor.

Pentru a avea parte de acel colț de relaxare contează întreg ambientul din cameră, nu doar un singur detaliu. Așadar când îți alegi mobilierul din dormitor sau camera dedicată relaxării ai grijă ca acesta să fie ales pentru un mediu perfect de odihnă, pozitivitate și relaxare.

Împrospătarea unui spațiu la fel de intim precum locul în care dormi are puterea de a-ți reformula perspectiva asupra confortului.

Culorile închise pot inspira atât vibrațiile tradiționale, cât și cele contemporane și pot adăuga un aspect mai elegant și mai luxuriant. Elvila îți pune la dispoziție o gamă largă de dormitoare care îmbină plăcut stilul modern cu tradiția de peste 30 de ani a companiei românești. Dacă visezi la o mobilă cu nuanțe închise, care te poate  ajuta să scoți în evidență eleganța casei tale poți opta pentru dormitor JASMIN sau EF – 20 sonoma.

Mobilierul cu tonuri mai deschise este utilizat pe scară largă în dormitoare datorită naturii lor casual. De fapt, culorile albe sunt mai preferate de designerii inspirați de o cameră mai scandinavă sau minimalistă. Acestea fiind spuse, există multe stiluri, inclusiv contemporane și clasice, care pot ajuta la o cameră altfel lipsită de lumină să se simtă mai aerisită și mai spațioasă. Elvila și-a extins gama lansând colecții noi de mobilier în stil modern, însă pentru iubitorii mobilierului care nu se demodează niciodată puteți găsi, de asemena, câteva modele clasice.

Elvila are în catalogul său și astfel de mobilier perfect pentru a aduce mai multă lumină în camera ta. Printre preferatele noastre se regăsesc dormitor ABELYA D2, dormitor ARTE, dormitor TUDOR sau MARTINA.

 

Salteaua este importantă pentru sănătatea ta

Te-ai trezit odihnit în această dimineață? Dacă răspunsul este „nu”, vinovată poate fi salteaua pe care dormi. E drept că nu ai control asupra stresului cotidian, dar un lucru asupra căruia ai control este calitatea saltelei pe care dormi, așa că atunci când aceasta îți dă semne că trebuie schimbată, ascult-o.

O saltea superioară va reduce durerile accentuate ale coloanei vertebrale, ale zonei lombare și gâtului, ajutând la menținerea unei poziții corecte a coloanei. De asemenea, contribuie la relaxarea mușchilor și la buna circulație a sângelui. Pentru asta ai nevoie de o gamă de saltele tip Relaxa cu arcuri și îmbogățite cu spumă. Una dintre cele mai bune saltele din punctul de vedere al raportului preț-calitate sunt saltelele Premier Plus, Superortopedica Relax Pocket și Ortopedica Confort, însă în colecția Elvila găsești saltele pentru toate nevoile și bugetele

În plus avem și o colecție bogată de canapele, multe dintre ele tot cu saltea tip Relaxa, pentru cei ce aleg o canapea pentru somnul din fiecare noapte. Dacă ești adeptul canapelei pentru odihnă, la Elvila multe dintre ele sunt dotate tot cu saltea tip Relaxa, dintre care poți alege canapeaua Royal, SofiaMob, Napoli sau NOVA.

 

Noile colecții Elvila sunt prezente în magazinele Elvila din România și în webshop, pe www.elvila.ro. Elvila este o companie românească prezentă pe piață de peste 30 de ani, care produce și comercializează mobilier pentru casă și birou.

 

Related posts

Cele mai bune aplicații Google Nest Home pentru a vă maximiza experiența

Adina Meyers

Dragoste la prima vedere

Adina Meyers

Ai nevoie de un frigider nou?

Adina Meyers