LifeStyle

Cum să decorezi cu Warhol, Koons și Monet fără să cheltuiești milioane

Nicio casă nu este completă fără artă. Fie că e vorba despre o pictură dramtică în ulei, un print Pop Art sau o ilustrație înrămată, arta afișată în locuință spune multe despre stilul proprietarilor.

În timp ce pe piață arta originală poate fi disponibilă și la prețuri decente, adevărul este că numai o mică parte din cumpărători își permit un tablou semnat de un pictor renumit.

Din fericire, lucrările iconice au început să iasă din ramă și să fie disponibile pe obiecte obișnuite, de la farfurii la scaune, grație unor muzee precum MoMA sau Met și a colaborărilor inovatoare dintre artiști și diverse companii, astfel că acum oricine poate integra arta de calitate în locuință.

Iată 5 moduri creative în care poți să decorezi cu Warhol, Koons și Monet fără să cheltuiești milioane:

1. Pereții din living vor deveni hipnotici cu tapetul pe care au fost transpuse florile iconice ale artistului Pop Andy Warhol. Îl găsești la flavorpaper.com.

2. Masa de prânz va căpăta un aer distins cu farfuriile pe care au fost imprimate florile-balon create de Jeff Koons. Le găsești la barneys.com.

3. Întinde-te la soare pe un șezlong decorat cu fluturii lui Damien Hirst disponibil la gagosian.com.

4. O scenă marină grafică semnată Roy Lichtenstein arată interesant pe șervetul de masă Chilewich’s Ocean – momastore.org.

5. Suporturile de pahare decorate cu frumoasele grădini impresioniste ale lui Claude Monet vor aduce un plus de stil mesei din living –  store.metmuseum.org

Mai multe idei despre cum să decorezi cu lucrări celebre găsești pe Arhitectural Digest

 

Related posts

Produsele Fiskars castiga sase premii la „red dot” in 2013

Adina Meyers

Cum îți protejezi telefonul mobil în perioada de vară? Sfaturi utile

Adina Meyers

Recapata-ti silueta!

Adina Meyers