Amenajare baie Amenajari Interioare

Cum amenajezi o baie de oaspeți care să impresioneze? 

sursa foto: www.germanquality.ro

De obicei, în centrul ideilor pentru amenajarea băii se află cea principală, care are în principiu și dimensiunile cele mai mari. Chiar dacă aceasta servește unui scop mult mai înalt, fiind oaza ta de relaxare și locul unde poți evada după o zi extenuantă, nu este singura baie care merită luată în considerare. O baie de oaspeți bine gândită, de exemplu, poate fi atât un cadou pentru familia și prietenii tăi, cât și o sursă de complimente fără sfârșit.

Așadar, dacă ai două sau mai multe băi în casă și dacă obișnuiești să primești destul de des musafiri, poți amenaja una dintre aceste băi special pentru aceștia. Va fi mult mai confortabil pentru ei, dar și pentru tine, în primul rând pentru faptul că nu vor mai fi nevoiți să interacționeze cu obiectele tale personale din baia principală.

Dacă ești pregătit să duci designul băii pentru oaspeți la următorul nivel, îți oferim câteva sfaturi pentru a te inspira în reproiectarea acesteia. Cu doar câteva mici modificări, este posibil să descoperi că ai o nouă cameră preferată în casă.

Păstrează un aspect neutru

Atunci când vorbim de baia principală, stilul personal domnește cu supremație absolută. În cazul băii pentru oaspeți, însă, scopul de bază este să atragi aprecierea tuturor categoriilor de musafiri: prieteni sau familie. 

Pentru a reuși acest lucru, îți recomandăm să rămâi la un aspect general neutru. Optează pentru încorporarea unei scheme de culori monocromatice în designul băii. Această combinație de nuanțe adaugă un sentiment de eleganță clasică spațiului și nu se va demoda niciodată.

Odată ce ai stabilit paleta de culori, poți adăuga mai mult interes vizual camerei jucându-te cu o varietate de forme, texturi și materiale. Poți opta pentru integrarea unei cabine de duș walk-in (extrem de practică și ultra modernă) și a unor obiecte deosebite precum un lavoar elegant cu montaj pe blat sau un wc suspendat.

Vas WC Villeroy&Boch Subway 3.0 TwistFlush – GQS German Quality

Include elemente luxoase

De obicei, ceea ce ne încântă cel mai tare atunci când mergem într-o vacanță sunt micile detalii rafinate pe care cazarea aleasă le are de oferit. În cazul acesta, vorbim chiar de baia din casa ta, unde prietenii sau familia se vor „caza” pentru o anumită perioadă de timp. Poți reconstitui experiența unui hotel de lux adăugând câteva accesorii distinse în baia de oaspeți.

Chiar și unul sau două elemente ar trebui să fie suficiente pentru a împiedica un aspect pur funcțional și pentru a ajuta la transformarea ei în ceva special. Bateriile de lavoar și de cadă cu finisaje aurii sunt o modalitate excelentă de a adăuga doza de eleganță specifică băilor de lux. De asemenea, luminile ambientale au rolul de crea un cadru extrem de relaxant și plăcut. Adaugă o mulțime de prosoape curate și pufoase și produse de îngrijire personală.

Baterie lavoar Grohe Essence – GQS German Quality

Alege spații de depozitare practice

Fiecare baie are nevoie de spații de depozitare. Pentru baia de oaspeți, recomandăm utilizarea soluțiilor de depozitare deschise (dulapuri fără uși, rafturi suspendate și etajere). Îți vor permite să păstrezi prosoapele și elementele de îngrijire personală la vedere. În acest fel, oaspeții tăi nu vor fi nevoiți să caute prea mult produsele de care au nevoie.

Nisa perete Easy Drain ESS Container Box 10C – GQS German Quality

Lasă spațiu liber

Acest sfat este mai mult despre funcționalitate decât decât despre partea estetică, dar este unul pe care oaspeții tăi îl vor aprecia cu adevărat. Oricine vine în vizită, probabil că va aduce o serie de articole de toaletă proprii și va avea nevoie de spațiu unde să le pună. Va trebui să lași mult spațiu liber atunci când amenajezi. Rezistă impulsului de a supraaglomera designul cu prea multe accesorii. 

Așadar, cu doar câteva modificări simple, poți crea un spațiu pe care îl vei îndrăgi atât tu, cât și oaspeții tăi.

Related posts

Idei cu pofta de schimbare. Pyramis iti reamenajeaza bucataria

Adina Meyers

Ce ne rezervă 2022 în materie de amenajare 

Adina Meyers

Advertorial: Dirt Devil Spider M607 este plăcerea nevinovată a acestui sezon

Adina Meyers