LifeStyle

Concert de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI”, Teatrul Național București, Sala Studio

Vă invităm în seara de 7 mai, de la ora 19:00, la Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI” organizat de Fundația Calea Victoriei și dedicat celui mai mare compozitor rus, magicianul sunetelor și creatorul unor lumi fantastice: Piotr Ilici Ceaikovski. Dirijorul Tiberiu Soare și Symphactory Orchestra, o remarcabilă orchestră independentă, îl au ca invitat pe tânărul și talentatul pianist Mihai Diaconescu.

Simt că voi trăi mult timp”, spunea Ceaikovski, și acest lucru s-a adeverit: muzica sa este interpretată în întreaga lume, piesele compuse de el se numără printre cele mai cunoscute lucrări din istoria muzicii clasice, adorate de publicul de toate vârstele.

Pentru călătoria noastră în universul muzical imaginat de Ceaikovski am ales trei destinații diferite, pline de expresivitate și surprize memorabile.

În prima parte vom fi învăluiți de Concertul pentru pian și orchestră nr. 1, unul dintre cele mai cunoscute concerte simfonice. La 130 de ani de la finalizarea acestei compoziții spectaculoase, concertul ne surprinde prin prospețimea și robustețea sa: o creație echilibrată, dar plină de contraste, prin alternanța momentelor suave, romantice cu cele maiestoase, în forță.

Al doilea popas va avea loc în lumea lui Shakespeare: Romeo și Julieta, adusă la viață prin muzica pasională, ca de film, scrisă într-o formă clasică, riguroasă, de sonată, dar îmbogățită de Ceaikovski cu o viziune personală asupra poveștii.

Ultima oprire în universul muzical creat de genialul compozitor rus ne dezvăluie suitele din Lacul Lebedelor, apoteoza baletului romantic, baletul cel mai des interpretat în lume. Suitele includ dansuri de caracter și reprezintă un periplu prin mai multe stiluri muzicale, mai multe tipuri de dansuri europene: dans napoletan, dans spaniol, mazurka, dans ungar, dans rus.

Seara se va încheia cu bucurie, aplauze, îmbrățișări, fotografii cu muzicieni și prieteni, plus autografe oferite cu suflet.

Concertul de Gală „I LOVE CEAIKOVSKI” este organizat cu sprijinul Casei de avocatură Bondoc și Asociații SCASLooP și Universitatea Națională de Muzică București. 

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, RFI România, România Liberă, Forbes Life, Agerpres, 100delocuri.ro, Bookblog, Bookhub, Bucureștii Vechi și Noi, Kudika, 9AM, Ziarul Metropolis

 

Biletele la Concertul de Gală „I love Ceaikovski” se pot achiziționa numai prin rețeaua Eventim: magazinele Vodafone, Orange, Germanos, Carrefour, librăriile Cărturești și Humanitas, benzinăriile OMV sau online.

 

Categorii de bilete:

Categoria I – 150 lei

Categoria II – 130 lei

Categoria III – 100 lei

 

Afișul este realizat de ilustratoarea Maria Surducan.

Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 10 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.

Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 2000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.

Related posts

Arhitecti din 11 tari participa la Conferinta de Arhitectura RIFF 2011

Adina Meyers

Vanzari cu 7% mai mari în RON în anul de catalog IKEA 2009

Adina Meyers

A VI-a ediție a festivalului Grand Prix Nova readuce profesioniștii teatrului radiofonic la București între 4 și 9 iunie

Adina Meyers