Dacă ești în căutare de inspirație pentru a crea designul perfect al unui dormitor mic, am adunat pentru tine câteva idei incredibil de frumoase.

În galeria foto vei descoperi soluții funcționale de design ce pot fi aplicate în apartamentele mici, în camerele pentru oaspeți sau în cele de la mansardă, unde spațiul limitat are nevoie de idei mărețe!

Într-un spațiu mic sunt două lucruri care fac diferența: mobilierul și depozitarea. Când locul nu dispune de suficientă lumină naturală, îi lipsește depozitarea inteligentă și nu are nici schema potrivită de culori, va părea aglomerat și incomod. Însă folosind tehnici adecvate, chiar și cele mai mici spații vor deveni funcționale și chiar vor părea mai largi.

Iată ce trebuie să-ți amintești când amenajezi o cameră mică: nuanțele închise sufocă spațiul! Folosește în schimb o culoare deschisă, aceeași pentru pereți și tavan.  Dacă tavanul e alb, iar pereții sunt vopsiți într-o nuanță contrastantă, spațiul va părea mai mic, pentru că ochiul va percepe cu ușurință dimensiunile camerei.

Atunci când pereții și tavanul au aceeași nuanță, vei păcăli privirea, ochiul neputând percepe la fel de simplu unde încep și unde se termină liniile, astfel că spațiul va părea mai mare. Deștept, nu?

Te lăsăm acum să te inspiri din imaginile pe care le găsești în galeria foto. Succes la amenajat!

 

 

 

Related posts

Vrei sa scapi de cabluri? Iata cum alegi boxele bluetooth / wireless astfel incat sa ofere o calitate superioara a sunetului

Adina Meyers

Cum sa alegi covorul potrivit pentru fiecare camera

Adina Meyers

Perdelele te pot ajuta și să delimitezi spațiile din casa ta

Adina Meyers