Amenajarea locuintei se poate dovedi o sarcina destul de dificila, mai ales daca nu suntem chiar genul de persoana plina de imaginatie. Lucrurile nu stau insa chiar asa, aproape oricine fiind capabil sa isi amenajeze locuinta cu stil si bun gust atunci cand cunoaste cateva reguli elementare.

In articolul de azi ne-am propus sa iti vorbim putin despre elementele de baza ale fiecarei camere. Mai exact, este vorba de elementul central, cel de maxim interes, pe care orice incapere ar trebui sa il aiba. Ne va fi mult mai usor sa amenajam locuinta noastra avand acest „punct central” in minte, deoarece intregul proces se va desfasura in jurul acestuia.

La ce ne referim atunci cand spunem „punct central”? La acel element care, fara sa ne dam seama, atrage privirea. Nu vorbim despre ceva complex, ci chiar si de o simpla fereastra cu o priveliste frumoasa. Chiar si o anumita zona bine delimitata (de exemplu, cea destinata cititului in cazul sufrageriei) poate fi un punct de interes.

Daca tot am inceput cu un exemplu pentru living, vom ramane tot asupra sa in continuare. Aici lucrurile sunt destul de simple in cazul amenajarii – trebuie chiar de la inceput sa te gandesti care va fi rolul sau principal (aici va fi un spatiu comun, de socializare, pentru vizionat filme, citit etc.). Fiecare activitate are specificul sau (de exemplu, daca living-ul va fi spatiul in care te uiti la filme si seriale punctul central este reprezentat de televizor si modul in care celelalte elemente din camera sunt orientate spre acesta).

In cazul dormitorului lucrurile sunt si mai simple. Aici patul este elementul care defineste cel mai bine aceasta incapere destinata odihnei si relaxarii noastre.

Trecand la bucatarie precizam ca elementul central este reprezentat de „triunghiul bucatariei”, adica o zona din care fac parte aragazul, chiuveta si frigiderul. Ele vor reprezenta punctul de interes al acestei incaperi.

Baia. Poti ghici care este elementul central aici? Exact! Cada sau cabina de dus. Practic in functie de design-ul acestora va trebui sa amenajam intreaga baie, astfel incat sa existe o armonie totala.

 

Related posts

Geometrice, florale sau abstracte? Iti prezentam top 3 colectii de tapet decorativ de la Decora House!

Adina Meyers

Avantajele utilizarii albului in amenajarile interioare

Adina Meyers

Avantajele unui apartament la mansarda

Adina Meyers