Achiziția unui apartament în București poate să fie o adevărată loterie. Apartamentele vechi au foarte multe lipsuri în ceea ce privește izolația termică, izolația fonică și hidroizolația, iar apartamentele noi, deși au finisaje foarte atractive din punct de vedere vizual, nu garantează întotdeauna că acestea sunt și eficiente din punct de veere al izolării.

Sunt destul de mulți proprietari care caută apartamente noi în București și după ce ajung să le cumpere realizează că nu sunt atât de călduroase precum ar trebui să fie și investesc mult mai mulți bani decât și-au propus pentru a obține confortul de care au nevoie.

Dacă ești un viitor proprietar nu trebuie să te specializezi în finisaje apartamente, însă ceea ce trebuie să faci este să știi măcar în mare cât de mult contează un finisaj de calitate pentru obținerea unui confort sporit.

Care sunt tipurile de finisaje pentru care poți opta și cât de mult influențează temperatura interioară?

Există o mulțime de variante de finisaje, care mai de care mai interesante. De la simpla vopsea lavabilă până la fibră de sticlă, polistiren expandat și extrudat sau vată minerală, toate reprezintă soluții optime pentru a obține un confort cât mai bun. Chiar și gresia sau faianță reprezintă soluții eficiente pentru termoizolație.

În cazul unui apartament 3 camere sau apartament 2 camere achiziționat dintr-un cartier rezidențial, izolația nu este in responsabilitatea ta. La aceste locuințe există deja finisaje gata realizate, tot ceea e îți rămâne de făcut fiind să te asiguri că s-a folosit o soluție cât mai atractivă. Din fericire, foarte mulți constructori de cartiere noi țin extrem de mult la ideea de confort.

În cazul unui apartament vechi, trebuie să aprofundezi puțin ce înseamnă finisaje apartamente și cât de mult conteaza acestea.

Care sunt principalele materiale pentru finisaje?

Există o varietate mare din care se poate alege:

  • Izolație interioară din fibre de celuloză. Este o soluție ce se remarcă prin modul de producere, care este eco, dar și prin rezultate. Pe lângă eficiență, aspectul unei astfel de izolații poate să fie cu adevărat inedit și interesant.

  • Izolația din polistiren expandat. Este foarte populară în condițiile în care este eficientă și are costuri mult reduse. Polistirenul expandat poate să fie extrem de maleabil în ceea ce privește partea estetică și se remarcă printr-o serie de proprietăți superioare: este ușor, izolează termic foarte bine și nu necesită multă muncă. De regulă, este folosit atât pentru izolații interioare, cât și pentru izolații exterioare.

  • Izolația din polistiren extrudat. De regulă, acest tip de izolație este mai potrivită pentru exterior, în condițiile în care este ceva mai dură și face față cu brio la infiltrații.

  • Vata minerală de sticlă și vata bazaltică. Sunt extrem de populare în ciuda costurilor ceva mai mari pe care le solicită. Ambele captează aerul în coluri și reduc conductivitatea termică. În felul acesta, temperatura este păstrată la nivelul dorit, fără prea mare efort.

Alegerea corectă a finisajelor are, așadar o importanță colosală pentru confortul termic resimțit ulterior de rezidenți. De asemenea, poate să fie și secretul pentru un confort psihic si fonic, dar și pentru o viață cât mai sănătoasă.

Nu în ultimul rând, o casă cu finisaje bine alese este o casă care generează economii pe termen lung, așadar, dacă te orientezi spre un apartament bine gândit din acest punct de vedere, s-ar putea să ai cheltuieli minime în viitor.

Related posts

VIDEO Consolidarea structurilor cu Sika

Adina Meyers

Cat costa sa-ti faci o casa de vacanta?

Adina Meyers

Cum poți remedia de unul singur denivelările pereților interiori

Adina Meyers