Solutii Constructive

Casele cu structură din beton – avantaje şi dezavantaje

Casele cu structură din beton se numără printre cele mai populare alegeri în rândul proprietarilor din țara noastră, fapt care ne diferențiază de cea mai mare parte a occidentalilor. Adepții unui astfel de sistem sunt de părere că acesta asigură locuinţei cea mai bună rezistenţă în timp. Da și nu, am spune noi.

Betonul oferă rezistenţă structurii casei, confort și siguranţă, indiferent de calamitățile naturale și de influența factorilor de mediu. Avem însă o veste bună: betonul nu este singurul material care are toate aceste calități, studiile realizate în ultimii ani arătând clar acest lucru.

O zidărie poate fi portantă (adică zidul în sine ţine casa) sau neportantă, caz în care zidăria este doar de umplutură, susţinerea construcţiei fiind preluată de structură (stâlpi, grinzi, cadre etc.).

Avantajele şi dezavantajele structurii din beton

Betonul este cel mai ieftin material de rezistenţă și, spre deosebire de lemn sau metal, nu necesită tratamente speciale (de ignifugare sau antiseptice). În plus, prepararea și punerea lui în operă se fac ușor, direct pe șantier, fără a fi nevoie de vreun echipament suplimentar. Există însă şi dezavantaje, unul dintre acestea fiind timpul prelungit de ajungere la capacitatea maximă de portanță. Armătura – acele bare de oțel înglobate în beton – joacă un rol esențial în preluarea eforturilor ce apar în timpul unui eventual cutremur, mărind rezistenţa betonului și conferindu-i elasticitate pentru a face față șocurilor.

Dacă optaţi pentru un astfel de sistem constructiv, trebuie să luați în calcul și o serie de dezavantaje pe care le veți simți pe pielea voastră în următorii ani: orice modificare ulterioară devine extrem de costisitoare, necesită obținerea unor autorizații și un efort susținut, care, în cele din urmă, va implica timp. Din cauza greutății enorme, betoanele armate (în special cele de la nivelurile superioare) solicită foarte mult rezistenţa structurii, iar în timp, în cazul unui cutremur, pot avea consecințe nefaste. În plus, greutatea mare a plăcilor de beton dintre parter și etaj obligă proiectantul să supradimensioneze elementele structurale ale casei pentru a prelua din această greutate. Aşadar, pregătiţi-vă financiar să susțineţi o astfel de acțiune.

Foto: Sutterstock

Related posts

Care sunt avantajele opțiunii pentu un puț de mare adâncime

Adina Meyers

Avantajele izolatiei termice cu fibre de celuloza. Izolatia cu fibre de celuloza, o solutie cu adevarat ecologica

Adina Meyers

Proiect de casa: Parter+Etaj, 226 mp

Adina Meyers