Finantare Home

Case de vânzare în Galați: Programul „O familie, o casă” se va transforma în „O nouă casă”. Cu ce schimbări vine

Plafonul de garantare pentru programul care a început ca Prima casă urma să fie majorat la 80.000 de euro, dar în final a fost majorat la cel puțin 140.000 de euro – ceea ce extinde lista de opțiuni pentru cumpărători. Așadar, citește mai departe dacă ai în plan să achiziționzi astfel una din casele de vânzare din Galați.

După ce a revenit pe agenda de lucru a legiuitorilor statului, chiar în timpul pandemiei, programul guvernamental O familie, o casă (înlocuitorul fostului Prima Casă) suferă noi schimbări. Pe lângă un nou nume (O nouă casă), acesta va avea și noi condiții de funcționare, printre care majorarea plafonului de garantare de la 66.500 de euro la 140.000 de euro.

”Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului.

Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul Prima casă”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, la Palatul Victoria.

„Programul setează niște priorități ale statului pe această zonă a locuințelor cu această caracteristică: locuințe pentru tineri. Haideți să nu mai oferim tinerilor orice cutiuță din aceasta lipsită de orice facilități sau care ulterior (se) dovedesc a avea tot felul de probleme, fie distanța, fie lipsa unor școli ș.a.m.d.”, declara recent Cristian Păun, președintele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM).

Pentru stimularea construcțiilor rezidențiale de calitate, reprezentanții statului au în vedere și acordarea unor facilități dezvoltatorilor, în măsura în care aceștia vor îndeplini anumite condiții. „Statul a început să fie puțin mai atent la proiectele pe care le dezvoltă prin acest program – și e și normal să se întâmple așa, pentru că vedem tot felul de proiecte imobiliare care n-au conexiune la rețea de canalizare, făcute în mijlocul câmpiei și apoi să se descurce locuitorii cu transportul în comun și cu toate treburile acestea”, a precizat Cristian Păun.

Din 2012 încoace, Prima Casă putea să și dispară

Recent, în cadrul unui nou webinar marca CPI, Anca Bidian, CEO Kiwi Finance, a discutat despre importanța, în actualele condiții de piață, a unui program guvernamental de co-garantare a creditelor pentru achiziția de locuințe. „Faptul că acest program (Prima Casă – n.red.) a dispărut nu are niciun impact pe tranzacții și pe piața ipotecară. El și-a produs efectele de mult.

Din 2012 încoace la fel de bine putea să dispară, că piața ar fi avut aceeași evoluție. Toate analizele de piață făcute succesiv în acești ani arată acest lucru”, a subliniat Bidian.

„Prima Casă, de anul trecut, ajunsese la sub 30% din total tranzacții. Adresabilitatea ei s-a îngustat din ce în ce mai mult, pe unele segmente de clienți. (…) Drept urmare, anul acesta piața nu a suferit niciun fel de impact – negativ să spun – că s-a terminat Prima Casă, programul pe care îl știam.

Cei mai mulți dintre clienți care au rămas fără fonduri din primul program s-au dus pe (ipotecare, n.red.) standard.”, a spus aceasta.

Cererea a fost absorbită, fără probleme, de ipotecarele standard

Reprezentanta Kiwi Finance a adăugat că, în condițiile încheierii programului Prima Casă, foarte puțini clienți au renunțat la tranzacții din cauza avansului – aceasta fiind, practic, cam singura diferență între creditul Prima Casă și ipotecarele standard. Astfel, cererea a fost absorbită, fără probleme, de ofertele normale ale băncilor.

„Am avut mulți clienți pe care i-am trecut de pe Prima Casă pe standard când le-am explicat tot ce înseamnă Prima Casă, de fapt. Un credit standard, împreună cu un credit de nevoi personale – dacă omul n-are avans, plecăm de la premisa asta –, pentru o combinație din asta plătea clientul mai puțini bani decât la Prima Casă (ca sumă totală de rambursat – n.red.). Pentru că avansul nu e o cheltuială, e o parte din casă: deci (cumpărătorul – n.red.) are și el o cămară acolo, o debara, dacă dă 15% are și dormitorul, dacă dă 25% are și al doilea dormitor”, a punctat Bidian.

Related posts

DIY: Cum sa-ti faci singura parfumul preferat

Adina Meyers

Cum îți protejezi telefonul mobil în perioada de vară? Sfaturi utile

Adina Meyers

CAMINUL presumar IANUARIE/FEBRUARIE 2011

Adina Meyers