LifeStyle

Casa Rusu inaugurează primul magazin sub conceptul Super Store în urma unei investiţii de 1,5 milioane de euro

Noul magazin, amplasat în Centrul Comercial Vitantis Shopping Center din Bucureşti, va fi deschis publicului începând cu 7 iulie 2016. Casa Rusu vizează deschiderea a trei magazine Super Store până la finele anului 2017.

Casa Rusu, compania de retail a principalului producător de mobilier din România, Rus Savitar, inaugurează cel de-al 18-lea magazin propriu în urma unei investiţii de 1,5 milioane de euro. Acesta este situat în cadrul Centrului Comercial Vitantis Shopping Center din Bucureşti şi are o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi.

„Noul magazin Casa Rusu va fi deschis publicului începând cu data de 7 iulie şi prezintă un concept nou, fiind primul Super Store din reţeaua noastră şi, în acelaşi timp, cea mai mare locaţie. De asemenea, noul concept cuprinde o zonă vastă dedicată produselor pentru amenajarea casei, cât şi decoraţiuni şi obiecte de uz casnic din gama proprie Cassima”, a declarat Cristian Rusu, proprietar al grupului Rus Savitar – Casa Rusu.

Potrivit afirmaţiilor sale, Casa Rusu Vitantis a fost inaugurat, pentru prima dată, în anul 2010 pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, pentru ca în februarie 2016 să fie închis pentru reamenajare şi extindere. Odată cu finalizarea acestui proces, noul magazin se întinde pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, 2.000 de metri pătraţi fiind alocaţi produselor de amenajare şi decorare a locuinţei.

„Investiția pentru extinderea şi reamenajarea noului magazin s-a ridicat la 1,5 milioane de euro şi estimăm că cifra de afaceri a Casa Rusu Vitantis va fi de 3 milioane de euro, până la finele anului în curs”, a mai spus Cristian Rusu.

Acesta a subliniat că noul magazin a creat 50 de noi locuri de muncă, fiind cea de-a 30-a locaţie din reţeaua Casa Rusu şi a 18-a proprie, restul de 12 fiind francize.

Afaceri în creştere cu 20% în 2016

În ceea ce priveşte business-ul consolidat al grupului Rus Savitar – Casa Rusu, reprezentantul companiei a subliniat că anul trecut cifra de afaceri a raportat o creştere cu cca. 27% comparativ cu 2014.

Avansul a fost determinat atât de deschiderile a două noi magazine, în Bucureşti (Colentina) şi Bacău, cât şi de investiţiile de cca. 8 milioane de euro realizate pe parcursul anului. Astfel, în 2015, grupul Rus Savitar – Casa Rusu a investit cca. 3 milioane de euro în două centre logistice noi, cu o suprafaţă totală de 14.000 metri pătraţi, şi alte 5 milioane de euro în noi linii de producţie de mobilier din pal melaminat în fabrica din Dudeştii Noi, Timiş.

„Pentru anul în curs, odată cu inagurările de noi locaţii, estimăm că business-ul companiei va avea un avans de cca. 20%, ajungând la peste 51 de milioane de euro, după ce în 2015 s-a situat la 43,7 milioane de euro. De asemenea, până la finalul anului 2017, ne propunem să inaugurăm alte trei magazine sub conceptul Super Store în Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov”, a mai declarat Cristian Rusu.

Potrivit afirmaţiilor sale, în acest moment cca. 15% din producţia totală de 25.000 garnituri/lună şi 10.000 seturi de mobilier tapiţat / lună ajunge la export în ţări precum Olanda, Belgia, Elveţia, Franţa, Bulgaria, Slovenia, Slovacia, Cehia, Irak, Quatar, Emiratele Arabe Unite şi Japonia.

 

 

Related posts

PORCELANOSA Romania, la un an de la deschidere: redecorarea showroomului si doua noi facilitati pentru arhitecti

Adina Meyers

Cum sa iti alegi stilistul: 7 trasaturi pe care trebuie sa le aiba un hairstylist bun

Adina Meyers

Scapă de balonare și de senzațiile asociate acesteia cu Balonix®MED

Adina Meyers