LifeStyle

Cargo dă strigarea pentru o nouă adunare istorică

După 33 de ani de carieră, 10 albume, mii de concerte în România și peste hotare, Cargo dă strigarea pentru o nouă adunare istorică a fanilor.

Pe 30 martie 2018, la Sala Palatului, mii de admiratori ai trupei se adună din toată țara să cânte la unison ”Romanie, te strig”. 

Cel mai recent hit Cargo trezește sentimentul de patritotism în românii din întreaga țară, dar mai ales în cei plecați peste hotare, prin forța mesajului și prin interpretarea unică a trupei.

Lansat pe 24 Ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, cântecul ”Romanie, te strig” transmite emoție și trezește în fiecare dintre noi mândria de a fi român, trimițând și la câteva repere istorice, precum Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș și Mircea cel Bătran. 

De asemenea, timp de mai bine de două ore, piese celebre care ani la rând au plasat trupa Cargo în topuri și în playliste de radio, precum ”Daca ploaia s-ar opri”, ”Doi pași” și ”Ziua Vrajitoarelor” vor răsuna în Sala Palatului pe data de 30 martie 2018, începând cu ora 19, în cadrul unui eveniment de la care niciun fan adevărat nu lipsește.

Biletele se găsesc pe iabilet.ro și la casa de bilete a Sălii Palatului.

Evenimentul este organizat de Sublime Romania și comunicat de HTag PR.

Related posts

Dansul relaţiilor

Adina Meyers

Care sunt cele mai noi tendințe în materie de încălțăminte

Adina Meyers

Românii caută din ce în ce mai mult ”case de vânzare” pe Google

Adina Meyers