LifeStyle

Calatoria in Bretania isi prelungeste sejurul la Bucuresti

Artisti francezi si romani descoperind cultura bretona a determinat MNAR sa decida prelungirea acesteia pana pe 28 februarie, cu acordul partenerilor de la Muzeul Departamental Breton din Quimper.

Va invitam sa profitati de aces ragaz si sa calatoriti pe urmele artistilor romani si francezi, pe stradutele oraselor medievale ale Bretaniei, sa patrundeti in casele in care, printre vechile mobile, se desfasoara, netulburat de civilizatie, ritualul existentei zilnice, sa admirati costumele traditionale bretone. Veti ramane fascinati de peisajele marine si de procesiunile religioase care au loc cu  ocazia sarbatorilor stravechi.

Pana pe 28 februarie cei mai tinerii vizitatori pot opta pentru completarea unui traseu interactiv al expozitiei, care contine indicii ce trimit de la o lucrare la alta, transformandu-le astfel calatoria in Bretania intr-o experienta placuta si instructiva.

Cele peste 200 de piese de arta plastica si decorativa – pictura, sculptura, stampe, costume somptuos brodate, piese de mobilier traditional, obiecte de uz cotidian – ofera o imagine concludenta asupra acestei regiuni, al carei pitoresc si farmec i-au cucerit pe artistii romani de la sfarsitul secolului al XIX-lea si din prima jumatate a secolului al XX-lea. Piesele provin din patrimoniul MNAR.

Expozitia face parte dintr-un proiect mai amplu realizat de Muzeul National de Arta al Romaniei in parteneriat cu Muzeul Departamental Breton din Quimper, care si-a propus sa ilustreze impactul lumii bretone asupra mai multor generatii de artisti romani, care au calatorit si lucrat in Bretania inca din tinerete, revenind apoi de numeroase ori la Vitré, Saint-Malo sau la Douarnenez, Audierne sau Concarneau, preferand aceasta parte a Frantei celorlalte provincii.

Expozitia are la baza o formula expozitionala complexa, ce alatura sugestiv formele culturii si civilizatiei populare cu cele ale artei culte, un dialog al artelor ce are rolul de a explica vizitatorului puterea formativa si fascinatia pe care Bretania a exercitat-o asupra tuturor artistilor care au calatorit prin tinuturile ei. Pictorii romani, venind din spatiul unei culturi traditionale stravechi, la fel de active, au profitat din plin de aceasta forta de sugestie.

Expozitie organizata in colaborare cu Ambasada Frantei in Romania si cu Institutul Francez la Bucuresti

Partener principal: BRD Groupe Société Générale

Parteneri strategici ai Ambasadei Frantei in Romania: Apa Nova Veolia, Carrefour, Dacia, Groupama, Orange, Gaz de France

Parteneri media: Sapte Seri, RFI Romania, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, TVR Cultural, Zoom TV

 

Related posts

Bepanthen Extra are grija de pielea fragila a bebelusului tau in primele 12 luni

Adina Meyers

GERARD gazduieste expozitia de jucarii Xmaspot

Adina Meyers

Reduceri de 50% la decoratiuni de Craciun

Adina Meyers