LifeStyle Retete

Borșul este pentru ciorbă ce-i cafeaua pentru vorbă!

Rețetele de ciorbe au fost adaptate la specificul regiunilor în care ele se pregătesc, în funcție de ingredientele existente dar și de preferințele culinare ale locuitorilor acelor zone.

Chiar dacă ni se pare că ciorba este invenția noastră, a românilor, lucrurile nu stau de fapt așa. Faptul că avem ciorba rădăuțeană sau borșul lipovenesc din pește, ciorba de potroace sau cea de fasole cu afumătură, asta nu înseamnă că la noi s-a inventat acest preparat. În realitate ciorba (ca și supa) s-a născut odată cu… gătitul. Că numai la noi există ciorba de burta – de exemplu – sau ciorba ardelenească cu perișoare, este pentru că, de-a lungul vremii, rețetele de ciorbe au fost adaptate la specificul regiunilor în care ele se pregătesc, în funcție de ingredientele existente dar și de preferințele culinare ale locuitorilor acelor zone. Să nu uităm că ciorbe există și în cultura gastronomică a altor popoare: borșul rusesc cu sfeclă, ciorba a la grec, çorba turcească ori šarâba arăbească.

De ce sunt ciorbele noastre, românești, mai bune? Pentru că suntem mai generoși în prepararea lor. Pentru că suntem gurmanzi și asta se vede în farfurie. O ciorbă românească este una bogată în carne, legume, sau în ambele. Ciorbele noastre, în general, sunt sățioase, deși rostul lor este doar să pregătească stomacul pentru felul principal. O ciorbă plină de carne, de legume, dreasă cu ou și smântână este atât de sățioasă încât adesea masa se poate încheia după servirea ei.

O ciorbă parcă nu e totuși ciorbă dacă nu este acră. În trecut, gospodinele preparau borșul în casă, din tărâțe de grâu și mălai. În alte zone erau acrite cu fiertură de corcodușe verzi sau agurida (struguri verzi). Alte gospodine preferă zeama de lămâie pentru a-i conferi ciorbei gustul acru. Problema este că borșul nu se mai prea prepară în casă, corcodușele și strugurii verzi nu sunt disponibili pe tot parcursul anului, iar lămâia îndepărtează ciorba de gustul ei tradițional. Varianta cea mai simplă și mai la îndemână, dar care totodată oferă exact acel gust de borș autentic o reprezintă, din fericire, Vegeta Borș Original. Este obținut din ce trebuie: are și făină de porumb, are și tărâțe de grâu, are și leuștean. Ba chiar și țelină și ceapă deshidratată, pentru un borș ca la mama acasă.

Plecând de la rețeta borșului simplu, original, magicienii de la Podravka au dezvoltat și alte rețete de borș, mai rafinate, pentru pretențioși și pentru cei cu gusturi mai educate. De exemplu, Vegeta Borș cu Legume, care pe lângă ceapă și țelină mai conține morcov, praz și frunze de pătrunjel deshidratate. Doar de o lingură de Vegeta Borș cu legume la un litru de ciorbă ai nevoie, adăugată spre sfârșitul preparării, pentru a obține gustul acrișor perfect.

Iar pentru pretențioșii despre care aminteam ceva mai sus, Vegeta Borș cu Verdețuri  și Vegeta Borș cu Smântână (foto debut) conferă ciorbelor acea aroma și savoare care te cheamă la masă de îndată ce aburii au ajuns la nările tale. Fugi și pune-ți o porție!

 

 

 

 

Related posts

Note dulci şi miros plăcut de…copilarie

Adina Meyers

Plita ecologica iXelium de la Whirlpool a primit marele premiu iF Gold Design

Adina Meyers

Cum sa bei corect apă pe parcursul zilei pentru o hidratare corespunzătoare

Adina Meyers