LifeStyle

Ayurveda: Ai tenul Vata, Pitta sau Kapha? Află aici!

În mod firesc, oricine își dorește să arate tânăr și să își păstreze tinerețea pentru cât mai mult timp.

Botoxul, peelingul chimic, acidul hialuronic și alte terapii similare sunt concepute pentru a păstra aspectul tineresc al pielii sau pentru a corecta imperfecțiunile apărute odată cu vârstă, însă pentru a ne păstra și un spirit tânăr, avem nevoie de mult mai mult.

Pentru a arăta tineri și fresh putem opta să ne îngrijim pielea după cele trei tipologii Ayurveda: Kapha, Pitta, Vata. Aceste forțe ar trebui să fie în perfecta armonie dar, de cele mai multe ori, una este mai dominantă și trebuie reechilibrată.

Dezechilibrele sunt cauzate de factori interni și externi, ca de exemplu starea emoțională, dietele alimentare zilnice, anotimpurile și clima, traumele fizice, locul de muncă și relațiile familiale.

Protocoalele Ayurvedice ajută la menținerea frumuseții pielii, la suplețea și strălucirea ei, fără a există efecte secundare, toxice sau disconfort. Adeseori sunt necesare câteva minute pe zi de îngrijire și ceva provizii pe care le poți avea la îndemână când e necesar, multe dintre ele, putându-se regăsi chiar în propria bucătărie.

Kapha – constituția dominată de limfă: Cei care au aceastp tipologie sunt tare norocoși. Au o piele suplă, destul de rezistentă la semnele trecerii timpului, îmbătrânind mai greu și ridându-se la fel de greu.

Celelalte două tipologii, Pitta (constituția dominată de bilă) și Vata (constituția dominată de aer), pot doar spera că, printr-o îngrijire adecvată să țină cât mai la distanță semnele timpului, acordând atenție și îngrijire suplimentară, pe măsura trecerii timpului.

Natura Vata tinde în mod normal către uscăciune, deshidratare și ridare prematură, în timp ce natura Pitta are predilecție către afecțiuni ale pielii, erupții cutanate, sensibilitate mare și acnee.

Mai mult decât atât, tipologiile Kapha, Pitta sau Vata se manifestă nu doar la nivelul pielii, ci reflectă modul de a acționa zilnic, comportamentul și personalitatea, felul în care ne hrănim, dormim, gândim și în acest context, pielea, la rândul ei, reflectă în exterior ceea ce există în interiorul nostru.

Foto Pixabay

Related posts

Fibrex Shop – magazin online pentru cazi de baie, cabine de dus si accesorii

Adina Meyers

Despre curatenia generala si cum poti termina totul intr-un timp cat mai scurt

Adina Meyers

Tocană de linte – un preparat sățios

Adina Meyers