Proiecte si randari

Arhitectură evidenţiată prin volume şi culoare

Unul dintre cele mai recente proiecte ale biroului de arhitectură ACBA Design Trends este o casă construită cu scopul de a fi vândută. Proiectul ilustrează o casă contemporană, destinată unei familii formate din patru sau cinci persoane.

Din punct de vedere estetic, am mers pe conceptul unor volume suspendate în consolă, care se sprijină pe o bază solidă. Ca finisaje, am folosit tencuieli colorate, piatră naturală şi lemn masiv. Volumele etajului sunt scoase în evidenţă prin culoarea albă, prin atic, dar şi prin peretele-contur decorativ. Jocul de volume “sparge” monotonia faţadelor atât la parter, cât şi la etaj.

La nivel funcţional, locuinţa are poziţionate la parter spaţiile de zi cu suprafeţe ce oferă confortul dorit, dar şi un dormitor/birou, în funcţie de necesităţile familiei care va locui aici. La etaj se află un dormitor matrimonial cu dressing şi baie proprii, cu suprafeţe generoase, precum şi alte două dormitoare deservite de o baie pe hol. Spaţiile de depozitare sunt multiple – inclusiv zona de sub scară, la parter, dar şi podul, cu acces printr-o trapă cu scară.

Una dintre particularităţile proiectului o reprezintă terasele acoperite. Astfel, parterul beneficiază atât de o zonă acoperită, cât şi de una însorită, iar etajul are o terasă acoperită integral şi semi-închisă. În plus, locuinţa este prevăzută cu un şemineu pe lemne, amplasat în living.

foto: arhitect Alexandra Frunză

Related posts

Câți bani mai sunt disponibili pentru Programul “Prima Casă”

Adina Meyers

Proiect de casă cu accente contemporane – potrivit pentru un teren de 250 de mp

Adina Meyers

Proiecte modulare pentru amenajarea grădinii

Adina Meyers