Solara, vesela, plina de simboluri, camera de copii creata de designerii italieni de la Berloni face trecerea de la varsta scolara la adolescenta, moment in care tanarul renunta la accesoriile copilaresti care i-au decorat spatiul, devenind interesat de latura practica a mobilierului.

Schimbarea este mare daca ne gandim ca dispar din peisaj tapetul cu desene, cosurile cu jucarii sau covorasul cu personaje din povesti. Tocmai din acest motiv, cei care au realizat designul mobilierului au mers pe culori vesele si decoruri dinamice, care sa atenueze impactul trecerii la un alt nivel, si sa-i mentina pe protagonisti inca in universul copilariei.

Mobilierul modular, gandit special pentru a optimiza spatiul din camera, imbraca aproape in totalitate peretii incaperii, lasand mult loc de miscare in zona din mijloc. Sistemul de paturi suprapuse nu se adreseaza neaparat unei camere in care doi frati isi impart spatiul; modulul este foarte ravnit de copii pentru ca au un loc in plus in care sa-si culce prietenii care raman la ei peste noapte. De asemenea, patul de jos, in lipsa unei canapele, poate fi utilizat ca loc de sedere pentru zona de zi.

Rafturile deschise permit accesul usor la obiectele depozitate in ele si, totodata, confera un aspect prietenos camerei. Fronturile pline ale dulapurilor de haine nu au fost trecute cu vederea, pe ele fiind imprimate diverse simboluri grafice, comune limbajului tinerilor.

Related posts

Detalii fluide si dragalase intr-o camera de bebelus

Adina Meyers

Cele mai importante reguli în amenajarea camerei bebelușului tău 

Adina Meyers

Luxul aramiu, asezat la masa

Adina Meyers