Amenajari case Amenajari Exterioare

Care sunt avantajele și dezavantajele acoperișurilor din țiglă metalică în comparație cu cele din tablă

Alegerea acoperișului pe care îl vei monta pe casa ta trebuie să fie întotdeauna o decizie informată și calculată, fiind un factor extrem de important în protejarea casei. Pe lângă protecția împotriva intemperiilor, anumite acoperișuri sunt mai potrivite decât altele în anumite medii, climate și regiuni, acționând diferit pe aspecte termice. 

Atunci când vine vorba de alegerea unui acoperiș nou pentru casa ta, există mai multe opțiuni disponibile. Astăzi vom vorbi despre două dintre cele mai populare opțiuni: acoperișurile din țiglă metalică și cele din tablă. 

Ambele tipuri de acoperișuri vin la pachet cu avantaje si dezavantaje, în funcție de necesitățile pe care le ai. Cu toate acestea, decizia stă doar în mâinile tale, fiind cel mai în măsură să calculezi care este cea mai bună alegere adaptată specific pentru proiectul tău.

În acest articol vom explora în detaliu aceste aspecte și te vom ajuta să faci o alegere informată cu privire la cel mai bune sisteme de învelitori pentru acoperișul tău.

Avantajele acoperișurilor din țiglă metalică

Acoperișurile din țiglă metalică sunt cunoscute pentru durabilitatea remarcabilă și rezistența lor în fața intemperiilor, cum ar fi vântul puternic, ploaia abundentă sau zăpada grea. Ele sunt rezistente la fisuri, coroziune și foc, făcându-le alegerea ideală pentru zonele cu condiții climatice extreme.

Comparativ cu acoperișurile tradiționale din tablă, cele din țiglă metalică 100% reciclabile, fiind considerate un material de construcții prietenos cu mediul. În plus, durata estimată de viață pentru un astfel de acoperiș poate ajunge până la 40-70 de ani.

Varietate de stiluri și culori: acoperișurile din țiglă metalică sunt disponibile într-o gamă largă de stiluri și culori, lucru care îți oferă libertate în personalizarea acoperișului, pe care îl poți integra astfel mult mai ușor în designul și arhitectura întregii case.

Eficiență energetică: deoarece metalul reflectă căldura solară, acoperișurile din țiglă metalică pot ajuta la menținerea temperaturii interioare a casei într-un mod mai stabil, ceea ce poate contribui la economisirea energiei și a costurilor asociate cu de încălzirea și răcirea casei.

Dezavantajele acoperișurilor din țiglă metalică

Cost inițial mai ridicat: comparativ cu acoperișurile din tablă, acoperișurile din țiglă metalică au de obicei un cost inițial mai mare. Cu toate acestea, ele pot compensa acest aspect prin durabilitatea lor și prin necesitatea redusă de întreținere în timp.

Zgomot în timpul ploii: deoarece metalul este un material rigid, acoperișurile din țiglă metalică pot produce un zgomot mai pronunțat în timpul ploii sau grindinei. Cu toate acestea, prin utilizarea unui strat de izolare adecvat, acest aspect poate fi atenuat.

Avantajele acoperișurilor din tablă

Acoperișurile din tablă sunt, în general, mai accesibile din punct de vedere financiar decât cele din țiglă metalică, ceea ce le face o opțiune atractivă pentru cei cu un buget mai restrâns.

Acoperișurile din tablă sunt, de asemenea, durabile și rezistente la intemperii, cum ar fi vântul, ploaia și zăpada. Ele pot rezista în mod eficient timp de mulți ani, necesitând un efort redus de întreținere.

Opțiunile de finisare și texturi sunt și ele destul de variate, iar șansele de a găsi un model care să complimenteze aspectul exterior al casei sunt destul de mari. 

Dezavantajele acoperișurilor din tablă

Greutatea scăzută a acoperișurilor din tablă le face predispuse la desprindere, astfel că la o furtună mai aprigă, cu vânt puternic, riști să pierzi întregul acoperiș, dacă plăcile nu au fost asigurate corespunzător în timpul montajului.

Vulnerabilitate la coroziune: deși acoperișurile din tablă sunt tratate pentru a rezista la coroziune, în timp pot apărea pete de rugină sau deteriorări ale stratului protector, necesitând o întreținere regulată și tratamente suplimentare de protecție.Ulterior, aceste lucruri se vor transpune într-un cost financiar mai ridicat, cu toate că cel de achiziție a fost mai scăzut.

Related posts

De ce se recomandă ca ușa de exterior să fie metalică?

Adina Meyers

Casă în Moşniţa, lângă Timişoara

Adina Meyers

Design clasic elegant într-o vilă din Brașov

Adina Meyers