Gradinarit

6 sfaturi utile pentru a proteja plantele de frig

Bun venit, toamnă! A venit momentul ca cei care deţin sau întreţin spaţii verzi să pregătească plantele pentru anotimpul rece. În funcţie de evoluţia vremii, se impune luarea anumitor măsuri de protejare a gazonului, a plantelor din grădină, precum şi a celor aflate în ghivece, care vor rămâne peste iarnă afară. Iată câteva sfaturi utile de care ar fi bine să ţineţi cont:

1. Gazonul trebuie tuns în continuare, însă la intervale mai mari, în funcţie de cât de repede creşte, până când temperaturile scăzute devin constante şi peluza intră în repaus. În orice caz, nu-l lăsaţi mare în timpul iernii. Acesta trebuie să fie scurt, deoarece, altfel, firele de iarbă vor fi înclinate de frig şi zăpadă şi se vor culca pe sol. Ulterior, la primăvară, umiditatea ridicată şi temperaturile în creştere vor favoriza dezvoltarea mucegaiului şi deci moartea gazonului.

2. De asemenea, vă recomandăm ca, în această perioadă, să fertilizaţi gazonul cu material specific (îngrăşăminte chimice complexe, cu descompunere lentă, sau îngrăşăminte organice, aşezate mai ales pe strat de zăpadă). În acest fel, veţi asigura un aport constant de elemente nutritive la nivelul rădăcinii, care vor hrăni şi, implicit, vor proteja de frig peluza.

3. Odată cu gazonul, fertilizaţi şi plantele din grădină sau ghivece. Tufele sau speciile cu creştere laxă, precum anumite varietăţi de thuja, forstytia, lavandă, coacăz etc., trebuie legate uşor cu sfori (însă fără a le sugruma).


Dacă nu legaţi tufele sau plantele cu creştere laxă, în momentul în care va ninge abundent, ramurile acestora se vor rupe (apărând, deci, răni deschise) sau se vor despica, ceea ce va duce la deprecierea lor.

4. Dacă aveţi în grădină plante care nu suportă temperaturile foarte scăzute (de exemplu, camelii, magnolii tinere, smochini etc.), protejaţi-le cu frunze, paie, rogojini şi chiar cu un carton învelit la exterior cu folie de plastic. În ceea ce priveşte protecţiile etanşe, din carton şi plastic, vă recomandăm să le înţepaţi din loc în loc, pentru a crea zone de circulaţie a aerului, care vor preveni sufocarea plantelor în interior.

5. Cea mai mare provocare o reprezintă păstrarea plantelor aflate în vase decorative, de pe terasă sau din curte. Aceste plante riscă să moară foarte rapid din cauza stratului de sol redus şi a zonei de rădăcini expuse din toate părţile la curenţii de aer (viscol) şi îngheţ. Pentru a preveni acest lucru, este necesar să îmbrăcaţi ghivecele cu un material de protecţie (cele mai la îndemână sunt cartonul şi folia de plastic). Tufele şi plantele cu creştere mai laxă din ghivece pot fi şi ele strânse şi legate.
Sfat: Acoperiţi vasele până la baza tulpinii plantelor, iar în jurul acestora lăsaţi o mică ,,gură” de aerisire. Nu este nevoie să înţepaţi folia de protecţie, pentru că ghivecele nu au nevoie să respire. Pentru un aspect cât mai estetic, puteţi îmbrăca această protecţie cu un material decorativ de tip doc, bambus sau cu orice alt material care vă place.

6. Chiar şi protejate, plantele care nu suportă frigul (de exemplu, gardenia, begonia, leandrul, orhideele etc.) trebuie mutate în spaţii interioare (sere sau camere luminate, cu temperaturi de peste 8-10 grade Celsius), unde vor sta pe tot parcursul sezonului rece. Astfel pregătită grădina, poate să vină iarna, cu mantia ei de zăpadă, care va asigura căldura naturală împotriva gerului.

Material realizat de inginer horticol Carmen Uscoiu
Foto: Shutterstock

Related posts

Vine sezonul! Cum poate fi combătută/distrusă ambrozia?

Adina Meyers

5 motive pentru care îngrășămintele foliare sunt bune 

Adina Meyers

Tot ce trebuie să știi despre florile de sânziene și efectele lor terapeutice

Adina Meyers