Home

Proiect de casă în stilul conacelor brâncoveneşti

Am recreat stilul brâncovenesc autentic prin folosirea unor elemente caracteristice, precum balustrade din piatră, arcade simple sau de tip trilobat, dar şi prin alte elemente cu rol decorativ, ca cele folosite la ferestre.

Proiectul reprezintă o conversie a unei construcţii „la roşu” într-un conac în stil brâncovenesc. Pentru a obţine un stil coerent şi potrivit unei clădiri de dimensiuni atât de mari, spaţiile interioare, dar şi faţadele au suferit schimbări importante.

Din punct de vedere funcţional, conacul este structurat pe trei niveluri: la subsol sunt spaţii tehnice şi de hobby; la parter se află două apartamente pentru musafiri, cu toate încăperile necesare, garajul pentru maşini şi terase generoase, cu vedere spre toate zonele curţii; la etajul 1 se desfăşoară atât zona de zi, cât şi o parte din zona de noapte. Aici există un vestibul, un grup sanitar, scara de acces la acest nivel, bucătăria, livingul, locul de luat masa, două dormitoare cu baie proprie, dar şi spaţii de depozitare şi de relaxare.

La mansardă se găsesc dormitoare în plus pentru musafiri şi camera menajerei.

Material realizat cu sprijinul arh. Alexandra Frunză – tel.: 0730.609.659 / 0723.602.737, www.cautarhitect.ro, Fb: ACBA Design Trends

Foto: arh. Alexandra Frunză

Related posts

Sugestie de weekend: Cascada Bigăr, o minune a naturii -FOTO

Adina Meyers

Ce trebuie să știți despre piscinele gonflabile?

Adina Meyers

Stomatolog: petele de pe dinți ne fac să fim percepuți cu 13 ani mai bătrâni

Adina Meyers