Această casă cu aspect original se află într-o zonă de munte unde predomină construcțiile rustice.

În urmă cu trei ani, proprietarul, un tânăr burlac, a cumpărat terenul cu o suprafață de 480 de metri pătraţi, tocmai datorită poziționării excelente, în vecinătatea dealului Bunloc, cu vedere către pădure. „Am dorit în mod special să găsesc un teren aici, cartierul de case și vile Bunloc din Săcele fiind unul foarte liniștit, înconjurat de natură.”

Casa a fost construită în regie proprie, pentru a fi locuită de proprietar. Din acest motiv, s-au folosit numai materiale de calitate, iar implicarea beneficiarului a fost de 100% pe toată perioada şantierului. La final însă, locuinţa s-a dovedit a fi prea mare pentru o singură persoană, aşa că tânărul s-a decis să o vândă.

Finalizată în luna august a anului trecut, vila a fost proiectată de un arhitect din Brașov după sugestiile și solicitările clientului. Acesta a dorit o compartimentare cât mai funcțională, un living foarte spațios – obligatoriu cu vedere spre pădure – şi cinci terase (cu o suprafață utilă totală de 180 de metri pătraţi) ce dau un farmec aparte construcţiei, oferind o priveliște deosebită atât către Braşov, cât și spre pădurea din apropiere.

Punctul de plecare în realizarea arhitecturii exterioare a fost stilul modern, căci beneficiarul și-a dorit să obţină o casă cu gust, dar în același timp simplă.

Construcția realizată cu materiale de calitate este poziționată astfel încât să beneficieze de soare pe întreaga perioadă a zilei și să aibă vedere 360˚ asupra împrejurimilor. În acest sens, cele cinci terase îi conferă intimitate, precum și confortul specific unei proprietăți de lux.

Dispus pe trei niveluri – P + 1 + 2 retras –, imobilul are o suprafață construită de 350 de metri pătraţi și este împărțit astfel: la parter se află livingul, bucătăria, biroul, o baie şi garajul; la primul etaj se găsesc dormitorul matrimonial cu baie proprie și dressing, alte trei dormitoare, o baie și două balcoane; ultimul etaj găzduieşte o cameră foarte spațioasă, căreia i se poate da destinația de spațiu de relaxare, două băi și o terasă.

Având un acoperiș drept, gen terasă, suprafața plană permite amenajarea unei piscine sau a unui jacuzzi în aer liber.

Casa a fost prevăzută pentru a fi încălzită cu o centrală termică pe gaz, care deocamdată nu a fost montată. Tot la capitolul dotări, proprietatea dispune de automatizări la nivelul ușii de garaj și al porții de intrare.

Terenul, deși nu foarte generos (480 de metri pătraţi), a permis amenajarea unei curți foarte atrăgătoare, în stil minimalist, cu ușoare influențe zen. Întreaga suprafață a curții, acoperită cu gazon, este pusă în valoare de aleile decorative realizate din dale jucate, de arbuștii și plantele ornamentale (ficus de exterior, tuia etc.). Gardul înalt din zidărie, ce împrejmuiește toată proprietatea, are un design simplu și o cromatică alb/gri, în ton cu finisajele casei.

Detalii care contează

Amplasare: Bunloc, judeţul Brașov

Tipul locuinței: vilă

Niveluri: 3 (P + 2)

Număr camere: 7

Suprafață locuință: 280 mp

Suprafață teren: 480 mp

Anul construirii: 2015

Pentru mai multe imagini accesaţi galeria foto.

Text: Oana Voicu / foto: Antonio Cioarek

Related posts

Neoclasicism franțuzesc în mijlocul Bucureștiului

Adina Meyers

5 moduri in care persoanele introvertite isi pot amenaja casa

Adina Meyers

Mobila din lemn masiv: Cum poti sa schimbi simplu si rapid aspectul acesteia

Adina Meyers