Home

Fosele septice, solutia ecologica pentru tratarea apelor uzate

Fosele septice sunt utile mai ales acolo unde nu exista o retea publica de canalizare. Principalul avantaj al acestora consta in faptul ca se monteaza usor si au o durata lunga de viata, de pana la 10 – 15 ani.

Daca v-ati construit o locuinta intr-o zona unde inca nu a ajuns reteaua de canalizare si va ganditi cum veti rezolva aceasta problema, o solutie poate consta in instalarea unei fose septice. Nu este foarte costisitoare, are o rezistenta buna in timp, iar vidanjarea se face la o perioada mai lunga (12 – 18 luni). Dar sa vedem mai exact ce inseamna, cum functioneaza si unde ar trebui montata o fosa septica.

Ce este fosa septica si cum functioneaza?

Aceasta este un recipient ingropat in pamant, in interiorul caruia sunt deversate apele menajere din locuinta. Scopul rezervorului septic este de a pastra substantele solide si de a elibera lichidul tratat. Probabil ca veti spune ca, in principiu, acelasi lucru il poate face si o hazna. Ei bine, diferenta este ca fosa septica trateaza lichidul de bacteriile care apar si abia apoi il evacueaza, pe cand o hazna le stocheaza in canalizare, ceea poate produce poluare, mirosuri neplacute si o vindanjare frecventa a bazinului. In prezent, fosa septica se poate realiza fie din beton, fie din alte materiale rezistente precum polietilena sau fibra de sticla.

De obicei, fosele septice au doua sau chiar mai multe compartimente. In primul se face decolmatarea, apoi apa menajera relativ curatata in acest prim compartiment trece in al doilea, in care se continua procesul de curatare. Insa nici dupa aceasta etapa apa rezultata nu este potabila, considerandu-se ca doar in proportie de 90% a fost curatata de factorii nocivi. Dupa aproximativ trei zile va fi evacuata printr-un sistem de drenare subteran, alcatuit din nisip si pietris mediu, care functioneaza ca un filtru natural. Resturile solide adunate in primul compartiment vor fi vidanjate la un interval de timp care depinde de numarul de membri al familiei, de capacitatea fosei si chiar de temperatura ambianta.

Cat de mare trebuie sa fie fosa septica?

Conform standardelor europene in materie de tratare a apelor menajere uzate, studiile arata ca un singur individ produce de-a lungul zilei aproximativ 150 de litri de apa murdara, trebuind ca tratarea sa fie facuta intr-un interval de trei zile. Pornind de la aceste date, marimea bazinului fosei septice se stabileste tinand cont de numarul membrilor familiei care locuiesc in casa, inmultit cu 150 de litri (cat conuma un singur membru) si cu numarul zilelor necesare tratarii (adica 3 zile).

De exemplu, pentru o familie cu patru membri, rezultatul va fi o capacitate necesara a bazinului de 1.800 de litri, aceasta fiind capacitatea minima de care este nevoie in acest caz. Insa, pentru a evita surprizele neplacute, luati o marja de eroare atunci cand faceti aceste calcule, cantitatea de apa menajera tratata trebuind sa fie ceva mai mare – ganditi-va la musafiri sau la o posibila marire a familiei, in timp. Din acest motiv, cei mai multi producatori comercializeaza bazine cu capacitatea cuprinsa intre 3.000 si 5.000 de litri, iar voua nu va ramane decat sa alegeti fosa cu capacitatea imediat superioara celei rezultate din calcule, asta in cazul in care nu doriti sa construiti una singuri, dupa dimensiunile dorite.

Unde si cum instalam fosa septica?

In primul rand, atunci cand alegeti locul din curte unde va fi amplasata fosa septica, tineti cont de serviciile de vidanjare, acestea trebuind sa se faca cu usurinta, iar accesul sa fie facil. Apoi, ganditi-va ca in urma procesului de fermentare din bazin, vor rezulta gaze cu un miros nu tocmai placut, ceea ce face ca amplasarea fosei in imediata apropiere a casei sa nu fie tocmai indicata. Pe de alta parte, cu cat distanta este mai mare, cu atat vor costa mai mult instalatia si tevile de conexiune. Specialistii recomanda o distanta fata de locuinta intre minimum 2 si maximum 20 de metri, intr-un loc care sa nu fie direct vizibil si, daca se poate, pe o latura a casei, fara zona vitrata si foarte putin circulata.

In ceea priveste instalarea, ar fi bine ca acest aspect sa-l lasati in seama unui profesionist, care sa acorde si garantie lucrarilor executate. In orice caz insa, operatiile de instalare constau in pricipal in saparea unei gropi, adecvate dimensiunilor bazinului fosei si instalatiilor aferente. Foarte importanta este adancimea gropii (de obicei de 2,5 m). Daca este mica, exista riscul ca fosa sa nu fie ferita de inghet, iar instalatia sa se blocheze pe timpul sezonului rece. Urmeaza apoi armarea si consolidarea peretilor, cofrarea si turnarea betonului (in cazul in care nu doriti sa folositi un bazin prefabricat). Pentru a fi siguri ca apa menajera nu refuleaza din fosa, montati in caminul de vizitare din avalul ei o supapa cu un singur sens.

Curatarea foselor cu ajutorul tratamentelor biologice

Mai nou, curatarea foselor septice se poate face materiale biologice, cum ar fi enzime sau anumite bacterii nepatogene (bioactivatori) care purifica apa menajera pana la valori la care aceasta poate fi considerata curata. Cu ajutorul acestor produse veti reduce semnificativ atat cantitatea de namol care se va depune de-a lungul timpului in bazinul fosei septice, cat si deseurile solide acumulate. De asemenea, se elimina mirosurile neplacute si se reduce si resicul colmatarii. Acest lucru inseamna ca se va mari intervalul necesar vidanjarii, putandu-se ajunge in cazul unei fose ecologice chiar si la cinci ani intre doua vidanjari. In prezent gasiti astfel de produse pe piata sub forma de pulbere, in plicuri, sau in flacoane, sub forma lichida.

Goliti frecvent bazinul fosei!

Majoritatea producatorilor recomanda golirea frecventa a fosei septice, eliminand riscul ca substantele solide sa cauzeze blocaje si sa opreasca buna functionare a sistemului. Scurgerile sau blocajele aparute atunci cand fosa este prea plina pot fi destul de costisitoare pentru a fi remediate si pot cauza pagube serioase mediului inconjurator. 

Atentie la instalarea bazinului!

Una dintre problemele des intalnite la montarea fosei septice consta in deteriorarea bazinului din polietilena, atunci cand este coborat in sol. Pentru a evita acest lucru, recipientul trebuie umplut cu apa mai intai. Astfel, baziul devine mai dur si mai usor de manevrat.

Articol preluat din Revista Casa Mea

Text: Costel Popa

Related posts

Designul spaţiilor exterioare, o adevărată provocare

Adina Meyers

Relaxeaza-te cu un pahar de Jack Daniel’s pret de cateva clipe!

Adina Meyers

Ce alegi de Crăciun: decor tradițional sau în tendințe?

Adina Meyers