Amenajari Exterioare

Solutii pentru amenajarea gradinilor in panta

Pentru ca terenul destinat amenajarii gradinii din jurul casei noastre nu este intotdeauna exact asa cum ni l-am dorit, trebuie sa identificam solutii pentru a exploata eficient si estetic spatiul pe care il avem la dispozitie. In cazul in care avem de-a face cu o zona deluroasa, o inclinatie a pantei ne va da batai de cap in orice tentativa de amenajare. Exista insa solutii, iar cele mai multe dintre ele sunt folosite inca din Antichitate.

Ce posibilitati de amenajare avem pentru o gradina in panta? La o cercetare a terenului, putem identifica una sau mai multe posibilitati de amenajare. In cazul terenurilor in panta, amenajarea in trepte, folosita inca de pe vremea incasilor sau a Acropolelor din Atena, este cea mai indicata, atat din punct de vedere functional, cat si din punct de vedere structural. In functie de morfologia si natura terenului, se alege varianta potrivita pentru amenajarea treptelor care separa zonele plane intre ele:

– In cazul treptelor mici, intre 40-100 cm, diferentele de nivel se pot realiza folosind jardiniere, asezate continuu sau decalat, pentru a oferi posibilitatea plantarii vegetatiei in ele. Jardinierele sunt perfecte pentru decorarea curtilor si a gradinilor si crearea unor scene decorative care dau volum spatiului. De asemenea, se pot folosi blocheti in cazul in care se doreste realizarea unei fatade a zidului clar conturate sau obtinerea unei imagini de masivitate.

– In cazul diferentelor mari de nivel, de peste 100 cm, se recomanda utilizarea blochetilor impreuna cu pamant armat, pentru a asigura si functia de zid de sprijin. Punctele forte ale realizarii fatadei din blocheti la zidurile din pamant armat sunt date de limitarea suprafetelor de teren ocupate, reducerea timpului de constructie, usurinta in montaj si, implicit, in reducerea costurilor. Folosirea pamantului armat rezolva si problema esteticii prin utilizarea elementelor modulare de fatada, ce confera un aspect arhitectural placut.

 

Articol preluat din Revista Casa Mea.

Related posts

Cum poți amenaja un nou birou în 7 zile

Adina Meyers

Sfaturi pentru intretinerea gazonului toamna

Adina Meyers

Marocul – sursa de inspiratie pentru baia ta

Adina Meyers