Forma finală a acestui proiect din Satu Mare s-a conturat destul de simplu, urmând ideea de a realiza în exterior ceea cea echipa de design a gândit în interiorul casei – pe scurt, o locuinţă modernă, aerisită, care să ofere o oarecare libertate de interpretare în primul rând proprietarului şi apoi vizitatorului.

Astfel, pornind de la volumul casei, terasa din spate a fost prevăzută cu patru jardiniere animate cu plante filiforme (graminee), zvelte, având la bază vegetaţie joasă (Saxifraga, Armeria etc.); la baza lor, discursul de textură şi expresia de forţă a construcţiei sunt exprimate de o piatră ornamentală cu granulaţie de 30-60 cm, de culoare albă, importată din Italia. Pentru a oferi un caracter prietenos acestor jardiniere, unele dintre ele au fost transformate în zone de odihnă şi băncuţe, prin acoperirea cu deck a suprafeţelor special construite în acest scop. Profitând de desenul zonelor utilitare (acces pietonal, acces auto şi zonă de relaxare), proiectul a fost realizat în trei contexte:

Zona din faţa casei, de intrare, a beneficiat de două jardiniere cu vegetaţie specifică, care excelează prin spectaculozitate şi îi „furnizează” privitorului primele indicii despre proprietatea în care intră. Pentru a echilibra raportul dintre înălţimea locuinţei şi cea a gardului (apropiate), în jardiniere am recreat acest dialog prin utilizarea unor plante cu înălţimi variabile şi forme geometrice, fără creştere liberă (Cupressus, Acer Dissectum, Buxus, Juniperus pe trunchi, Photinia formata cub, Pennisetum sp etc.). Proiectând în oglindă volumul imobilului, expresia gardului este ranforsată de un aliniament format din cinci copaci de talie medie (Carpinus Fastigiata pe trunchi), care are rolul de a oferi casei un aspect ordonat atunci când este privită dinspre stradă.

Zona laterală, destinată parcării provizorii (curtea este prevăzută cu un garaj), are dale înierbate şi este simplă, deschisă, putând fi folosită şi pentru jocurile cu mingea. Pentru a da căldură zonei vizual, pereţii au fost îmbrăcaţi în Hedera, o plantă cu foliaj persistent şi în anotimpul rece. Această zonă a fost separată de grădina propriu-zisă printr-un gard viu din Cupressocyparis leylandii. Totuşi, pentru a păstra o relaţie firească între ele, gardul viu este construit în scheletul vizual format din trei bucăţi rectangulare de tablă de COR-TEN, decupată sferic, în interiorul cadrului său. Urmând tematizarea modernă şi îndrăzneaţă a interiorului, două dintre cele trei bucăţi de metal ornamental au fost vopsite în roşu. Toate cele trei bucăţi de metal sunt iluminate ambiental la bază.

Zona din spatele casei este concepută ca o grădină în oglindă, dezvoltată de la linia mediană a spaţiului verde, perpendiculară pe terasă. Capătul de perspectivă este oferit de o tablă de COR-TEN (aliaj pe bază de oţel), ce are un decupaj cu o temă florală mediteraneană, mai exact cu flori de lavandă, din care, pentru a oferi fluiditate peisajului, se revarsă o cascadă iluminată ambiental de la baza perdelei de apă. Plecând de la acest element central, grădina se dezvoltă simetric în stânga şi în dreapta, cu un desen de plante cu relief jos (Luzula, Armeria, Carex etc.). Pentru a asigura contrast şi mobilitate COR-TEN-ului, partea din spate a acestuia a fost populată cu Bambus nigra (puţin mai rezistent la factorii de risc specifici sezonului rece). Pasul grădinii se continuă în ambele părţi cu doi Aceri verzi (arţari japonezi), având la bază un pat de Lonicera nitida, formată paralelipipedic. În stânga şi în dreapta acestei imagini în oglindă, simetria începe să se dilueze, prin utilizarea unor plante asemănătoare, dar nu identice (subspecii diferite, precum Photinia, Rhododendron, graminee etc.). Pentru a echilibra vizual raportul de volume al spaţiului, în zona joasă a grădinii, extremitatea acestui aranjament se termină cu o Magnolia grandiflora pe trunchi (cu o înălţime la plantare de 6 metri), în timp ce partea mai înaltă a grădinii propune ca extremitate a aranjamentului un Acer bloodgood, asezonat cu Buxus topiar de diferite înălţimi.

Proiectul de grădină a fost realizat în cinci zile şi implementat în şapte zile lucrătoare.

Foto: Adrian Burca

Material realizat de peisagist Adrian Burca

Related posts

Bolile plantelor de apartament

Adina Meyers

O gradina relaxanta

Adina Meyers

Gradina din 1920, readusa la viata

Adina Meyers