Delta Studio sustine Salvati Dunarea si Delta in efortul de a dota scolile cu materiale didactice. Peste 900 de copii din Delta Dunarii au primit rechizite si materiale scolare cu ocazia Sarbatorilor Pascale, actiune care a beneficiat de sprijinul si suportul companiei Delta Studio. Echipa Salvati Delta a distribuit cadourile in localitatile Maliuc, Gorgova, Partizani, Crisan, Mila 23, Caraorman si Letea.
Lipsa interventiei la nivelul biosferei, cat si la cel al infrastructurii din partea oricarei agentii guvernamentale in zona Deltei Dunarii duce la marginalizarea comunitatilor existente. Educatia copiilor din Delta are de suferit enorm din cauza conditiilor grele de trai datorate unei izolari naturale, specifice unui “wetland” precum Delta.
Cu peste 10 ani de implicare in protejarea biosferei, traditiilor si oamenilor Dunarii si Deltei, Asociatia Salvati Dunarea si Delta a constatat situatia precara a scolilor din Delta Dunarii care intampina dificultati din cauza lipsei materialelor necesare pentru desfasurarea orelor de clasa. In campania de strangere de fonduri s-a alaturat Delta Studio care a inteles nevoia zilnica a elevilor si a profesorilor si au oferit sprijinul pentru ca elevii sa poata veni din nou cu zambetul pe buze la scoala.