Home

Ce material sa aleg pentru mobila de bucatarie?

Cum sa faci cea mai buna alegere in ceea ce priveste viitoarea ta bucatarie? Iti explicam pe indelete in acest articol care sunt avantajele si dezavantajele bucatariilor din pal, MDF, lemn masiv sau stratificat!

Mobilierul din pal melaminat fata de celelalte materiale (MDF, lemn masiv, lemn stratificat) are un pret accesibil si se adreseaza in special amenajarilor moderne, in linii si forme simple. Fiind un material care nu permite profilare, rezulta un material usor de executat.

Paleta de finisaje si decoruri este foarte variata, de la finisaje lise, simple, fara textura, mate si lucioase, la finisaje texturate, imitatii de fibra lemnoasa cum ar fi stejarul, fagul, nucul, frasinul, lemnul de wengue si altele.

Un mobilier executat din pal melaminat poate fi pus si mai mult in valoare prin modul de compunere si prin accesorizarea exterioara, prin manere, plinte, iluminat si prin multiplele variante de combinatii de culori si texturi in aceeasi compozitie. Utilizat in mod corespunzator, pal-ul melaminat poate avea o durata mare de viata.

O bucatarie din colectia Smart Luxury din pal melaminat puteti vedea aici.

MDF inseamna mai exact medium density fiberboard  si este un material ce  se poate utiliza pentru mobilarea a aproape tuturor zonelor dintr-o casa: bucatarii, bai, holuri, living-uri, dining-uri etc. Fiind un material care rezista in zonele cu umiditate ridicata cum sunt baile si bucatariile, este foarte solicitat pentru productia acestor mobiliere. Are o durata mare de viata, in conditii normale de utilizare si intretinere.

Costul unui mobilier produs din mdf, fie mat, fie lucios, este mai ridicat decat cel al unui mobilier fabricat din pal melaminat, date fiind rezistenta mai mare, posibilitatea de profilare si tratamentul cu lacuri speciale, acrilice, prin care trece mobilierul in faza de finisare finala.

O bucatarie din colectia Smart Luxury din MDF puteti vedea aici.

Lemnul este singurul material ecologic in totalitate si este folosit la nivel global in industria de mobilier, tamplarie si constructii. Nobletea si frumusetea lemnului sunt evidentiate mai ales atunci cand lemnul este utilizat in productia de mobilier. Lemnul se potriveste oricarui stil architectural si ofera posibilitatea finisarii in nenumarate nuante.

Lemnul masiv, spre deosebire de alte materiale utilizate in productia de mobilier, are cea mai mare durata de viata, fiind un material natural, viu. Insa lemnului trebuie sa i se acorde o atentie deosebita. Mediul in care este amplasat un mobilier din lemn masiv trebuie sa respecte anumite cerinte in primul rand legate de temperatura la care acesta este expus, nivelul de umiditate si altele. Cerintele difera in functie de esenta lemnoasa utilizata in producerea unui anumit mobilier.

Schimbarile bruste si extreme de temperatura si umiditate pot duce la deteriorarea lemnului. Lemnul natural ofera estetica, eleganta si frumusete inegalabile. Dat fiind caracterul natural, aspectele precum existenta nodurilor aparente sau ascunse, variatiile de culoare si de fibra, nu afecteaza integritatea structurala a lemnului. De aceea, fiecare piesa in parte este unica.

O bucatarie din colectia Smart Luxury din lemn masiv puteti vedea aici.

Lemnul stratificat are proprietati mult superioare tuturor celorlalte materiale prin simplul fapt ca nu este un singur bloc de lemn, ci este format din mai multe lamele. Structura este foarte compacta, nu isi schimba forma si nu lucreaza in timp.   Lemnul stratificat, in afara utilizarii lui in productia de mobilier, are multiple alte intrebuintari cum ar fi fabricarea grinzilor pentru sarpanta, scari, ferestre si usi si industria barcilor.

Superioritatea lemnului stratificat este dovedita nu numai de eleganta ci si de rezistenta lemnului in timp.

Lemnul stratificat este un material contemporan, de inalta calitate ce maximizeaza proprietatile lemnului traditional si elimina in totalitate micile imperfectiuni ale acestuia, pastrand in acelasi timp calitatile naturale ale lemnului masiv: respiratie, caldura, noblete.

 

Related posts

Brazi de Crăciun – cele mai frumoase 30 de idei din acest an

Adina Meyers

Iti renovezi locuinta? Iata ce adezivi trebuie sa folosesti!

Adina Meyers

Realizaţi singuri decoraţiunile pentru Halloween!

Adina Meyers