Siguranta sau termocupla are rolul de a preveni accidentele care pot aparea in urma intreruperilor in furnizarea gazului metan. Astfel, in momentul in care flacara se stinge accidental, dispozitivul de siguranta blocheaza automat sistemul de alimentare cu gaz, pentru ca, dupa remedierea avariei, gazul sa nu se raspandeasca in incapere. Datorita acestui dispozitiv, se elimina riscul de gazare si cel de explozie, cauzat de eventualele acumulari de gaz.
Dintre persoanele chestionate, 45% au raspuns ca aragazul pe care il detin nu este prevazut cu termocuple, desi 37% dintre acestea au declarat ca functiile de siguranta sunt cel mai important criteriu de care tin cont atunci cand achizitioneaza un aragaz. Printre celelalte aspecte pe care romanii le au in vedere la achizitia unui aragaz se numara: pretul (34%), marca (28%) si capacitatea cuptorului (21%).
“Am derulat acest studiu avand un dublu obiectiv: de a afla cat pret pun romanii pe functiile de siguranta ale echipamentelor electrocasnice si, in acelasi timp, de a-i informa pe consumatori cu privire la aceste dispozitive. Avand in vedere ca 75% dintre ei au raspuns ca detin o asigurare pentru locuinta, exista cu certitudine un interes semnificativ acordat sigurantei casei. Si, pentru ca promovam un comportament responsabil, echipamentele noastre sunt complet sigure, inclusiv pentru familiile cu copii. In afara termocuplei, majoritatea masinilor de gatit Electrolux sunt dotate cu sisteme suplimentare de siguranta, precum: functia de blocare impotriva utilizarii de catre copii, dispozitivul de blocare mecanica a usii la anumite modele de cuptoare si altele”, a declarat Carmen Georgescu, Marketing Manager Electrolux Romania.
Un alt aspect evidentiat de aceasta analiza a fost faptul ca, in pofida contextului economic actual, 46% dintre cei intervievati au afirmat ca au achizitionat un echipament electrocasnic in ultimul an, in timp ce 30% – in ultimii 3 ani. Cel mai frecvent, romanii utilizeaza frigiderul sau combina frigorifica (95%), aspiratorul (90%), fierul de calcat (89%) si aragazul (87%).
Studiul a fost derulat in perioada 1 – 15 octombrie, pe un esantion reprezentativ de 751 de persoane.