Beneficiarii, care se mutasera de curand la casa intr-un cartier rezidential din Pipera, doreau sa-si amenajeze pe micul teren din spatele casei un garaj pentru masina, dar si o gradina
„Deoarece curtea nu dispunea de o suprafata prea generoasa, construirea unui garaj elimina orice posibilitate de a crea in spatiul ramas o zona de relaxare agreabila. Propunerea noastra a fost aceea de a ridica totusi garajul, urmand ca peste el sa amenajam gradina, prevazuta cu o cascada inalta, care sa ascunda vederii constructia inestetica din beton.
In prima faza, am construit un zid puternic, din beton, care sa sustina malul de pamant, si am realizat bazinul pentru cascada. Apoi am adus peste 1.000 m³ de pamant cu care am ridicat un adevarat deal peste garaj si in spatele acestuia. Pentru a putea planta arbori si gazon pe ridicatura amintita, dar si pentru a stabiliza terenul, am avut nevoie de un strat imens de dren natural din pietris. Pietrele pentru cascada le-am adus din Dobrogea. Mai exact, am apelat la lespezi mari, pentru a crea o cadere de apa interesanta, autentica.
In final, am acoperit dealul cu un covor de gazon, iar in jurul cascadei am plantat arbori, tufe si alte specii iubitoare de apa.
De o parte si de alta a cascadei am realizat doua alei din piatra, pentru a putea urca pana deasupra constructiei artificiale, de unde proprietarii au o frumoasa priveliste asupra casei si gradinii.
Partea dificila a acestei lucrari a fost distanta mica fata de casa. Ca atare, am creat o vale puternica, ce accentueaza inaltimea cascadei.
Proiect si amenajare: arh. Virgil Isacescu si arh. Dragos Isacescu,

Related posts

Tema pentru acasa

Adina Meyers

O grădină modernă şi utilă

Adina Meyers

Cum sa avem o gradina evergreen

Adina Meyers