O cameră primitoare și confortabilă poate fi o oază de relaxare pentru copilul tău. Chiar dacă nu este obligatoriu ca un copil, în primele luni de viață, să aibă propria cameră – mai ales dacă locuința părinților este mică, specialiștii sunt de altă părere. De fapt, este mai mult decât necesar ca micuțul tău să aibă un spațiu al său. În primul rând, copilul are intimitate – pe măsură ce crește, însă și adulții se pot bucura de intimitate. În plus, toate lucrurile copilului, de la hăinuțe – la jucării și cărți, se găsesc într-un singur loc – în  camera sa.

Dormitorul celui mic trebuie să aibă un design plăcut și creativ, dar să fie și util. Toate piesele de mobilier, cât și celelalte obiecte personale necesită a fi aranjate astfel încât să nu existe vreun pericol de accidentare pentru copil.

Mai mult decât atât, dat fiind faptul că dormitorul este un mic univers pentru copil, acesta trebuie amenajat luând în calcul și vârsta celui mic. Ia în calcul acest aspect, deoarece pe măsură ce cresc, nevoile copiilor se schimbă și ele, astfel încât unele obiecte de mobilier din dormitor ar trebui să dispară ori să fie înlocuite cu altele potrivite.

Dacă ești părinte și vrei să îi amenajezi camera copilului tău, iată mai jos cinci lucruri utile care nu ar trebui să lipsească din dormitorul său!

Salteaua confortabilă

Un pat confortabil, care să se potrivească greutății și vârstei celui mic este un lucru absolut necesar. Însă, pentru un plus de confort, alege și o saltea adecvată. În locul saltelelor realizate cu spumă sau cu straturi din latex, optează pentru saltelele cu un design innerspring – întregul lor cadru este format din arcuri metalice.

Spuma de memorie pur și simplu nu are aceleași proprietăți de susținere ca o saltea cu arcuri, iar latexul are tendința de a se deforma în timp. Astfel, saltelele realizate din aceste două materiale nu sunt recomandate copiilor, din cauza faptului că organismul celor mici se schimbă în mod constant, ei fiind în perioada de creștere.

 

Lenjeria calitativă pentru pat

Lenjeria calitativă pentru pat este un alt accesoriu care nu ar trebui să lipsească. Pe lângă imprimeul său atrăgător, materialul din care este confecționată este un alt detaliu care trebuie luat în considerare.

Practic, lenjeria, cât și salteaua, ori perna sunt cei mai importanți factori pentru ca micuțul tău să aibă un somn odihnitor. Tocmai de aceea, este esențial să optezi pentru produsele calitative, realizate din materiale antialergice care ajută pielea celui mic să respire cu ușurință. Dacă vrei să alegi cele mai bune produse pentru micuțul tău, aici găsești lenjerii de pat din materiale de calitate, precum bumbac ori mătase.

Optează pentru cele care au imprimeuri cât mai animate, întrucât acest lucru îl ajută pe cel mic să-și dezvolte imaginația și îi influențează și starea de spirit.

Cutii de depozitare

Cutiile de depozitare sunt necesare pentru depozitarea jucăriilor, când cel mic nu le folosește. În felul acesta te asiguri că jucăriile nu vor sta împrăștiate prin toată camera și, cel mai important, îl înveți pe copil să fie ordonat și să aibă grijă de lucrurile sale.

Dacă dormitorul copilului nu este foarte spațios, alege cutiile taburet. Acestea sunt multifuncționale, fiind și minunate piese de mobilier.

Un colț de joacă

Un mic loc în care micuțul tău se poate relaxa este mai mult decât necesar. Conform specialiștilor, amenajarea unui colț de joacă în camera copilului are numeroase beneficii. De exemplu, acesta are rol de auto-educare, întrucât copilul își dezvoltă capacitatea de a se distra singur, dar îi și sporește creativitatea celui mic.

Pentru amenajarea unui astfel de colțișor ai nevoie doar de câteva stickere sau un tapet cu personaje din desene, un cort cu jucării ori poate doar o măsuță și două scăunele. Nu uita de cărțile cu povești ori de benzile desenate.

Un covor călduros

Dat fiind faptul că cel mic mai are obiceiul de a se juca direct pe podea, un covor călduros care oferă o protecție termică eficientă este un accesoriu care nu ar trebui să lipsească. Pe lângă faptul că este ușor de curățat, dar și confortabil, un covor pufos poate fi și o sursă excelentă de învățare, dacă are un imprimeu interesant (cu animale, cifre sau litere).

Nu este o surpriză faptul că cei mici petrec mult timp în dormitor. Deoarece îl folosesc pentru a dormi, a se juca și pentru a își face temele, acest spațiu al lor ar trebui să fie o reflectare a personalității acestora.

Așadar, dacă ai copii și vrei să îi surprinzi într-un mod plăcut, încearcă să le amenajezi dormitorul ținând cont de pasiunile lor. De asemenea, ia în calcul și vârsta acestora și nu uita să incluzi cele cinci lucruri utile, prezentate mai sus: o saltea confortabilă, o lenjerie calitativă, cutii de depozitare, un colț de joacă și un covor pufos. Dacă nu vei omite aceste detalii și, mai ales, vei ține cont de gusturile copilului tău, atât tu cât și cel mic veți fi fericiți.

Related posts

Cu ajutorul jaluzeleonline.ro va puteti bucura de tot confortul necesar in propria locuinta!

Adina Meyers

Ce drepturi avem atunci când mergem cu mașina în service? Tot ce trebuie să știi!

Adina Meyers

Amenajare in armonie cu natura

Adina Meyers