Home Legislatie LifeStyle Practic

Programul „Prima Casă” devine „Noua Casă”. Plafonul pentru credite s-a dublat

Guvernul a aprobat joi, în primă lectură, programul „Noua casă”. Una dintre prevederile acestuia este majorarea plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro. Și cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului.

„Un alt program în zona economică, de această dată pentru stimularea dezvoltărilor imobiliare şi a sectorului construcţiilor, vizează modificarea programului cunoscut ca ‘Prima casă’. În noua formulă propusă de Ministerul Finanţelor programul se va numi ‘Noua casă’ şi sunt câteva modificări importante aduse în cadrul acestui program pentru a stimula dezvoltarea imobiliară şi sectorul construcţiilor şi, în acelaşi timp, pentru a veni în sprijinul celor care doresc să achiziţioneze în perioada următoare o locuinţă nouă.

Astfel, s-a majorat plafonul pentru creditele pentru achiziţia de locuinţe noi de la 70.000 de euro la cel puţin 140.000 de euro, cu o valoare a garanţiei de 80% din valoarea creditului. Este o modificare substanţială, radicală, care are în vedere dezvoltarea sectorului imobiliar, inclusiv pentru locuinţele de până la 120 de metri pătraţi, astfel încât cei care au posibilitatea şi doresc să acceseze o astfel de facilitate să poată achiziţiona şi apartamente mai mari decât cele care sunt în prezent pe piaţă prin programul ‘Prima casă'”, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Dancă a adăugat că această ordonanţă de urgenţă a fost adoptată în primă lectură, urmând ca după primirea avizului de la Consiliul Legislativ să fie adoptată în formă finală, în şedinţa de guvern următoare.

Related posts

Vrei sa te poti bucura de un living luminos? Afla cateva sfaturi care sa te ajute in amenajarea sa

Adina Meyers

Cafeneaua lente Café – str G-ral Praporgescu nr. 31

Adina Meyers

Electrolux sustine pasiunea culinara la Cupa Agentiilor la Gatit, organizata de IQads

Adina Meyers