LifeStyle

21.500 de vizitatori la maratonul expoziţional din perioada 7-10 aprilie

Romexpo a organizat între 7 şi 10 aprilie 2016 cele mai importante târguri din domeniul construcţiilor, instalaţiilor, mobilei, ambientării, designului interior sau exterior şi protecţiei mediului. Companii autohtone şi internaţionale şi-au prezentat produsele şi serviciile pe parcursul a 4 zile de maraton expoziţional la:

       Construct Expo;

       Ambient Expo;                 

       Mobila Expo

       Romenvirotec;

       Expo Flowers & Garden;

       Antique Market.

Târgurile din perioada 7-10 aprilie au reunit 21.500 de vizitatori! Fie că au dorit să afle informaţii despre construirea unei case, să îşi amenajeze căminul şi grădina conform ultimelor tendinţe în domeniu, să achiziţioneze un anume tip de mobilă în funcţie de bugetul disponibil, fie că au dorit să găsească soluţii pentru confortul termic, să achiziţioneze tehnologii si echipamente de protecţia mediului sau să participe la conferinţe şi seminarii din domeniile de interes, publicul larg şi vizitatorii specialişti au găsit la Romexpo.

Cele 7 târguri au însemnat o desfăşurare de forţe, servicii şi produse. Romexpo a asigurat producătorilor români şi importatorilor o platformă de expunere organizată la standarde internaţionale, un spaţiu unde timp de 4 zile să îşi prezinte produsele şi serviciile direct celor interesaţi să le achiziţioneze.                     

Târgurile din perioada 7-10 aprilie în cifre:

Romexpo nu a găzduit în această perioadă doar târguri, ci şi zeci de manifestări conexe, precum conferinţe, momente artistice, tombole cu premii sau consultanţă în design interior pentru vizitatori.

Astfel, la conferintele “Generaţia Viitoare de Clădiri”, organizate de Romexpo în parteneriat cu Romania Green Building Council, au participat membri ai Guvernului României, experţi internaţionali, ambasadori, reprezentanţi ai companiilor interne şi internationale de profil şi reprezentanţi ai Ordinului Arhitecţilor din România.

În fiecare zi, în Pavilionul C1, profesionişti din cadrul Asociatiei Peisagiştilor din România (ASOP) au oferit consultanţă cu privire la amenajarea spaţiilor verzi în cadrul Ambient Expo.

De asemenea, Universitatea de Urbanism şi Arhitectură “Ion Mincu” a susţinut o conferinţă pe tematici de amenajare, arhitectură, design şi urbanism, Universitatea Tehnică de Construcţii Bucuresti a prezentat în cadrul unei conferinţe tendinţele în ceea ce priveşte casele inteligente şi sustenabile, iar Facultatea de Horticultura din cadrul Universităţii de Ştiinte Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti a organizat o serie de evenimente dedicate grădinilor ecologice şi amenajărilor exterioare.

Conferinţe au fost organizate şi de către asociaţiile profesionale şi patronale din domeniile târgurilor găzduite de Romexpo în perioada 7-10 aprilie. Printre ele Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România, Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii, Asociaţia Peisagistilor din România, Patronatul Producătorilor de Tâmplărie Termoizolantă sau Asociaţia Generală a Frigotehniştilor din România.

Totodată, în cadrul Mobila Expo, vizitatorii au avut parte de o tombolă cu premii constând în obiecte de mobilier şi decoraţiuni, dar şi de surprize culinare precum cooking showuri cu chef Aida Parascan – câștigatoarea emisiunii Master Chef, Florin Trișcă – omul ce îmbină arta marțială cu arta culinară, Oana Grecea – blogger european, editia 2012, momente de dans sportiv şi momente de percuție în bucătărie.

De asemenea, firma Stonerex a organizat în cadrul Construct Expo concursul de idei „Aparenţă cu Esenţă” pentru promovarea remodelării unui spaţiu urban folosind materiale sustenabile şi durabile. Astfel, 45 de proiecte ale studenţilor au fost expuse în cadrul târgului Construct Expo şi au putut fi votate de către vizitatori.

 

 

 

 

 

 

Related posts

Candy, sinteza perfectiunii

Adina Meyers

Soluții profesionale pentru întreținerea unui restaurant

Adina Meyers

Expozitie grafica la Teatrul Masca

Adina Meyers