Acest apartament cochet din Madrid este tot ce a visat o tânără publicitară de origine spaniolă. 

Inițial, acest spațiu era foarte compartimentat, cu încăperi izolate – elemente care nu rezonau deloc cu ceea visa proprietara. Așa că a încredințat proiectul de reamenajare arhitecților de la Betleem Ferrandiz care s-au ocupat de tot, de la renovare, la reconstrucție și reamenajare. 

Brieful amenajării a fost următorul: un spațiu deschis, cu surse de lumină naturală din toate părțile. Trucul pe care l-au folosit arhitecții în vederea relizării acestui lucru a fost să instaleze elemente de sticlă în punctele cheie ale casei care să favorizeze contactul vizual între diferitele spații ale interiorului. 

Stilul urban al locuinței este dat de culorile vibrante alese – pe fundalul cărora este pus în evidență și mobilierul alb, dar și de tablourile moderne care decorează pereții nu tocmai discret.

Living. Zona de living arată impecabil din punct de vedere estetic. Canapeaua albă și confortabilă este animată de detaliile colorate din jur, care dau acestui colțisor un aer dinamic. Punctul de interes îl reprezintă tabloul de deasupra ei, o operă de artă ce aparține unui artist contemporan. 

Biblioteca. Imediat lângă living este o zonă de birou și biblioteca, unde punctul de interes îl reprezintă biblioteca albă asimetrică, frumos pusă în evidență de tapetul gri din spate. Candelabrul original, dar și masa cu picior de fier sunt pur și simplu piesele de rezistență ale acestei zone. 

Bucătarie. Peretele mare de sticlă desparte livingul de bucătărie, asigurând lumina necesară, dar și comunicarea între cele două spații. Pereții de sticlă au fost esențiali în redecorarea întregului loft.

Dormitor. Dormitorul se află la etaj și este dominat de aceeași atmosferă urbană, el fiind decorat în aproximativ aceeași paletă de culori ca și livingul. Fundalul gri pune perfect în evidență accentele colorate și vesele ale materialelor textile ce îmbracă acest spațiu.

Idei pentru casa ta

Alege accente de culoare.
Cumpără o lucrare de artă contemporană care să dea un plus de personalitate casei.
Asortează textilele din întreaga casă.

Text: Sânziana Iaru
Foto: Pinterest.com

Related posts

Atmosfera rustica si primitoare intr-o casa mica

Adina Meyers

De ce este importantă calitatea umpluturii pentru fotoliul tău puf?

Adina Meyers

Scapa de aglomeratia de cabluri si aparate din casa. Afla cum sa integrezi discret tehnologia in locuinta ta

Adina Meyers