LifeStyle

Trăiește experiența EURO 2016 ca un suporter adevărat!

Fotbalul, numit și sportul rege, este cel mai urmărit și iubit sport de echipă din Europa, capabil să mobilizeze mase de oameni, să nască pasiuni, orgolii și rivalități. O data la patru ani, elita fotbalului european se întâlnește în competiția bătrânului continent, competiția naționalelor, denumită simplu EURO. Este momentul în care pentru suporteri nu există filme mai interesante sau activități mai dorite decât urmărirea performanței propriei naționale. Pentru că pasiunea se arată, iar investițiile în obiectele de colecție sunt cele care fac diferența dintre fanii adevărați și amatori, află care sunt cele mai căutate accesorii de suporter.

Suporterii adevarati se cunosc dupa… șosete

Fie că susții echipa națională a României, Franței, Germaniei sau a Italiei, Ciserom îți sprijină pasiunea pentru fotbal și te ajută să ți-o exprimi. Colecția de șosete EURO 2016 de la Ciserom vine cu modele inventive, dedicate suporterului adevărat, acela care trăiește fiecare fază de meci alături de echipă, de fiecare jucător, ca și când mingea s-ar afla la picioarele lui. Și nu îi este de ajuns să simtă, o și arată! Știe fiecare vers din imnul și melodiile slogan ale echipei favorite. Le fredonează, se înfierbântă și se bucură la fiecare reușită ca un copil în fața lui Moș Crăciun. Acesta își arată susținerea prin vestimentație, fie că privește meciul de pe stadion sau din fața televizorului.

Steagul naționalei

Cel mai întâlnit accesioriu la orice competiție sportivă este steagul, simbolul mândriei naționale, al susțierii sportivilor în acțiune și al patimii pentru competițiile sportive. Fără mâner de prindere, doar o bucată de material cu mare semnificație, steagul își face cel mai ușor loc printre lucrurile pe care un suporter le ia cu el la stadion. În schimb, dacă urmărește meciul din față televizorului steagul își găsește întotdeauna locul pe balcon, invitând și alți împătimiți să își arate devotamentul.

Tricoul norocos

Suporterul adevărat nu îți lasă echipa favorită la greu, indiferent de scorul din teren. Crede în victorie până la final, la fel cum crede în tricoul norocos. Mai mult, se identifică cu echipa, cu performanețele acesteia, trăind intens fiecare victorie și simțind că reușita jucătorilor este și reușita sa. Tricoul cu logo-ul naționalei este mai mult decât un accesoriu de fanatic, este o declarație de iubire și exprimă mândria față de echipă.

Prima minge de fotbal

De la băşica de porc umplută cu pământ sau cu aer, la cea acoperită cu bucăţi de piele cusute între ele, s-a ajuns în 1839 la mingea confecţionată din cauciuc, datorită lui Charles Goodyear care a descoperit procesul de vulcanizare a cauciucului. Mingea din piele cu cameră de cauciuc umflată cu aer a fost următorul pas. Astăzi, procesul de fabricare a mingii de fotbal pentru un campionat a fost ridicat la rang de artă. Cu siguranță nu este un accesoriu pe care să îl porți după tine la stadion sau la terasă cu prietenii, dar este, fără doar și poate, cea mai bună modalitate prin care poți să îți exprimi pasiunea pentru joc, jucându-l.

Eșarfa la vedere

Victoria echipei preferate face din suporter cel mai fericit om de pe pământ, aducând optimism și încredere  până și în forțele proprii. În schimb înfrângerea are puterea să îl dărâmă și să îi taie pofta de viață. Dar niciodată nu se dezice de echipă. Poate pentru 5 minute, dar minutele trec și tot cel mai înfocat suporter rămâne. Eșarfa naționalei îi urmează negreșit trăirile. O ia 5 minute de la gât, o dă de pământ, dar apoi regreă, o scutură de praf și o ridică din nou spre cer, în speranța că o minune va face ca echipa favorită să triumfe în cele din urmă.

Related posts

VIP-uri care au fost aproape de a-și vinde casa pentru jocuri de noroc

Adina Meyers

Descopera tendintele sezonului primavara-vara 2016

Adina Meyers

Filmul „Octav” se lansează și pe DVD

Adina Meyers