Practic

Totul despre… perdele şi draperii

Perdelele au un important rol decorativ şi funcţional în orice interior. Aceste accesorii „îmbracă“ orice locuinţă, conferindu-i mai multă intimitate şi căldură, iar în acelaşi timp îi protejează pe locatari de privirile indiscrete şi de razele puternice ale soarelui.

Amenajarea casei poate fi considerată încheiată doar după ce ai pus la ferestre perdelele şi draperiile, care, cel mai adesea, dictează nota cromatică şi îşi pun amprenta finală asupra spaţiului.
O perdea trebuie asortată decorului din locuinţă, asemenea unei vaze sau unui tablou. În magazine sunt mii de modele, aşa că ai de unde să alegi.
În funcţie de modul în care sunt confecţionate,există perdele simple (cel mai des folosite), rulouri (o soluţie practică, din ce în ce mai utilizată, mai ales că se potrivesc perfect ferestrelor de mansardă, panouri japoneze şi storuri romane.
Aceste accesorii textile pot fi realizate din materiale naturale, precum in, mătase şi bumbac, ideale pentru spaţiile rustice şi ambientele mediteraneene, sau sintetice (poliester, vâscoză), preferate datorită întreţinerii uşoare şi rezistenţei în timp.
Din punct de vedere funcţional, perdelele au rolul de a acoperi ferestrele, pentru a-i proteja pe locatari de lumina excesivă, dar şi de privirile indiscrete ale vecinilor sau curioşilor. De aceea, pentru ferestrele de dimensiuni generoase, este recomandat să montezi perdele foarte creţe (la un factor de încreţire de 2,5 sau chiar 3).

Perdele vs. jaluzele
Perdelele reprezintă o mică parte a personalităţii fiecăruia. Se spune că oamenii care au perdele şi tablouri în casă sunt iubitori de artă şi frumos, familişti şi pun mare preţ pe un spaţiu interior armonios.
În cazul locuinţelor mai puţin personalizate, în care nu se pune accentul pe aspectul decorativ, ci pe latura funcţională, soluţia cea mai practică o reprezintă jaluzelele. Acestea izolează perfect (blochează razele soarelui), motiv pentru care sunt utilizate cel mai frecvent pentru birouri. De asemenea, datorită rezistenţei în timp, întreţinerii foarte uşoare şi preţului rezonabil, jaluzelele reprezintă alegerea cea mai bună pentru spaţiile publice, cabinetele medicale şi, în general, pentru locurile cu un trafic şi o activitate intense. În plus, se degradează mult mai greu şi sunt mai puţin pretenţioase decât perdelele. Au însă şi un minus: pentru case şi apartamente sunt impersonale.

Draperiile
Au rolul principal de a face întuneric în casă, fiind folosite în special în dormitor (aici se apelează la materiale opace black-out, care împiedică pătrunderea luminii soarelui în încăpere dimineaţa) şi camera copiilor. În celelalte spaţii din locuinţă – living, dining sau birou –, draperiile au scop pur decorativ, fiind de obicei utilizate pentru a încadra ferestrele, dar fără a fi trase aproape niciodată.

Stiluri
Fiecare cămin are stilul lui şi toate elementele care îl compun trebuie să fie în armonie cu acesta.
Pentru stilul clasic, reprezentative sunt materialele cu model baroc, floral, texturile precum taftaua, catifeaua şi mătasea, iar ca accesorii, galeriile groase, cu capete impunătoare, ciucurii de prindere şi draperiile lungi, care ating parchetul. În anumite cazuri, draperiile se pot dubla cu vatelină, pentru a fi mai impunătoare. La capitolul culori, nu se merge ton pe ton. De pildă, dacă mobilierul este din lemn masiv sau wenge, se apelează la materiale vii (roşu, grena, violet închis, verde, auriu), menite să aducă decorului o notă de eleganţă şi culoare. Pentru interioarele în stil modern, cele mai adecvate sunt materialele cu imprimeuri (forme geometrice sau dungi), precum şi modelele în trend, în aceleaşi culori ca mobilierul (de exemplu, în locuinţele amenajate în alb şi negru sau în gri şi alb, se folosesc perdele în acelaşi ton cu mobilierul, pentru a se obţine efectul de unitate şi continuitate). În ceea ce priveşte stiul rustic, cele mai adecvate sunt materialele în nuanţe de pământ, calde – bej, maro, cărămiziu –, care împrumută din stilul mobilierului. De asemenea, se poate apela şi la compoziţii naturale, din in sau bumbac.

Tips & tricks
În spaţiile amenajate cu piese de mobilier din lemn masiv, cele mai recomandate sunt ţesăturile în stil clasic, neobaroc, brocarturile, catifelele dublate cu satin şi micile accesorii care oferă impresia de regal, somptuos.
În schimb, în interioarele minimaliste, este indicată folosirea ţesăturilor uni, în nuanţe tari de verde, turcoaz, fucsia, galben-muştar, sau cu printuri moderne, aşa cum sunt motivele geometrice.

Foto: Shutterstock

Related posts

Brico Dépôt începe toamna cu prețuri la roșu

Adina Meyers

5 tipuri de amenajare clasica de baie

Adina Meyers

Cum poti sa schimbi usor decorul bucatariei tale

Adina Meyers