Home LifeStyle Practic

Tipuri de măști de protecție: ce ne apără mai bine de virus?

Purtarea măștii este una dintre măsurile de prevenire și limitare pentru răspândirea anumitor boli respiratorii, inclusiv cea determinată de coronavirus.

Cu toate acestea, doar utilizarea unei măști nu este suficientă pentru a asigura un nivel adecvat de protecție și ar trebui adoptate și alte măsuri la fel de relevante.

Folosirea măștii trebuie combinată cu igiena adecvată a mâinilor și cu alte măsuri de prevenire si control a transmiterii noului coronavirus de la om la om.

Utilizarea incorectă a măștii afectează eficacitatea

Purtarea măștii, atunci când nu este indicată, poate provoca costuri inutile, încărcarea achizițiilor și poate crea un fals sentiment de securitate care poate duce la neglijarea altor măsuri esențiale, cum ar fi practicile de igienă a mâinilor.

Mai mult decât atât, utilizarea incorectă a unei măști poate afecta eficacitatea acesteia în reducerea riscului de transmitere.

Măștile se împart în mai multe categorii, în funcție de nivelul de protecție pe care îl oferă:

-Masca chirurgicală oferă o protecție decentă.

Standardele europene ne arată că există trei tipuri de măști chirurgicale, fiecare cu nivelul său de filtrare bacteriană: BFE1, BFE2 și Type R. Cu mențiunea că acestea îi protejează mai mult pe cei din jur atunci când sunt purtate de persoane infectate. Pentru a ne proteja noi de cei din jur, o mască respiratorie este mult mai indicată.

Măști respiratorii/ măști de protecție

Se împart tot în trei categorii, astfel măștile FFP1 reprezintă cel mai scăzut nivel de protecție, cu o capacitate de filtrare a aerosolilor de cel puțin 80%. De obicei, acestea sunt măștile folosite la zugrăvit sau vopsit.

Deși acestea pot fi folosite pentru protejarea împotriva SARS-CoV-2, se recomandă totuși măștile FFP2 și FFP3.

Măști de bumbac și măști improvizate

O eșarfă, un fular, o batistă sau orice material textil aveți la îndemână prin casă cu care se poate acoperi nasul și gura.

Bine de știut: dacă dorim să refolosim masca, aceasta trebuie spălată la temperatură înaltă și dezinfectată, altfel riscăm să ne contaminăm.

Related posts

BORA HEADQUARTERS – MALLORCA, SPAIN

Adina Meyers

Lucrările la Cazinoul Constanța decurg conform planului

Adina Meyers

Vrei sa iti schimbi look-ul? La ce stilist sa apelezi

Adina Meyers