LifeStyle

Studiu IKEA: 74% dintre bucuresteni mananca in bucatarie de luni pana vineri

In bucatariile bucurestenilor se intampla multe. Acolo se pregateste masa, este servita cu drag si apoi stransa poate cu mai putin drag; se varsa laptele sau se arde mancarea, ies cele mai bune clatite sau ciorbe acrisoare din maini grabite sau atente. Bucatariile sunt camere pline, in care 74% dintre bucuresteni mananca de luni pana vineri si 75% isi doresc sa petreaca timp gatind alaturi de cei dragi. Studiul IKEA Life at Home Report cuprinde o multime de date despre obiceiurile bucurestenilor in bucatarie si despre activitatile legate de mancare.

Lansata si la nivel global, analiza Life at Home Report descopera obiceiurile pe care cei mai multi oameni le au atunci cand gatesc, servesc masa si mananca acasa. La nivel international, au fost adunate rezultate din Berlin, Londra, Moscova, Mumbai, New York, Paris, Shanghai, Stockholm, Copenhaga, Zurich si Sydney.

Cea de-a doua editie a studiului Life at Home Report a fost replicata si la nivel local, pe un esantion de 1.009 persoane cu varste cuprinse intre 18 si 60 de ani. Daca prima parte a studiului a fost dezvaluita odata cu lansarea Catalogului si oferea date despre increderea bucurestenilor in calitatile lor de bucatari, timpul petrecut in bucatarie sau relatia cu tehnologia la masa, a doua parte aduce noi procente despre depozitare, mesele de acasa sau reciclare.

Mesele de acasa

– Bucataria este camera in care 74% dintre bucuresteni mananca de luni pana vineri

– 16% nu mananca niciodata in bucatarie in timpul saptamanii, cel mai mic procent dintre tarile incluse in studiu

– 57% dintre bucurestenii care locuiesc singuri isi doresc sa manance alaturi de cei dragi, in timp ce media globala este de 34%

– Doar 37% dintre persoanele care locuiesc alaturi de familie sau prieteni isi doresc sa ia masa impreuna mai des, insa media globala este de 21%

– 41% dintre tineri spun ca timpul este motivul pentru care nu mananca alaturi de cei dragi

– 46% dintre barbati, de doua ori mai multi decat femeile (23%), spun ca timpul este principala bariera pentru care nu mananca alaturi de cei dragi.

Bucatarii mai organizate

– 31% nu s-ar simti bine daca cineva s-ar uita in bucataria lor, cel mai mare procent din lume, in timp ce 20% s-ar bucura daca cineva ar veni in bucataria lor, cu 23 de procente mai putin fata de media globala de 43%.

Reciclarea si risipa de mancare

– 58% dintre bucurestenii cu venituri mari sorteaza deseuri mai des

– 40% dintre femei se simt vinovate pentru cantitatea de mancare pe care o arunca, in timp ce 35% dintre barbati simt acelasi lucru. Ambele sunt procente mai mari fata de media de 25% din alte capitale

– 21% cumpara mancare si descopera ca o aveau deja acasa, cu un procent mai putin fata de media din celelalte capitale

– 20% nu mananca ce au gatit cu o zi inainte.

Variatia meselor

– 33% mananca acelasi lucru la micul dejun in fiecare zi, cu 19 procente mai putin fata de media globala

– In ceea ce priveste cina, 35% dintre bucuresteni mananca aproximativ acelasi lucru, in timp ce media globala este de 42%

– 52% au cautat anumite retete pe internet.

Gatitul impreuna

– 47% spun ca este mai distractiv sa gateasca alaturi de cei dragi, in timp ce 20% prefera sa gateasca singuri.

Catalogul IKEA lansat in luna august aminteste de bucuriile simple si ofera idei si solutii pentru viata in jurul bucatariei, pentru spatiile in care gatim, mancam si ne petrecem timpul alaturi de cei dragi. Pentru ca ceea ce mancam si felul in care o facem conteaza. Indiferent daca suntem pasionati de gatit sau nu, locuim singuri sau ne adunam in numar mare la masa, preferam sa mancam pe canapea in fata televizorului sau ne place sa organizam cine surpriza pentru prieteni – totul acasa incepe in jurul mesei. In paginile catalogului de anul acesta au prioritate bucatariile, produsele pentru gatit si servit, precum si produsele IKEA FOOD.

*Metodologie

Pentru studiul global Life at Home Report au fost colectate 8.527 de raspunsuri din 11 capitale ale lumii. Datele au fost obtinute pe baza unui chestionar online a carui durata de raspuns a fost de 14 minute in medie.

In Romania, rezultatele au fost obtinute prin intermediul unui chestionar online la care au raspuns 1.009 persoane cu varste cuprinse intre 18 si 60 de ani. Cercetarea a fost realizata in mai si iunie 2014 in colaborare cu agentia de business intelligence United Minds.

 

Related posts

Sugestie de weekend: Festivalul Lavandei din Bărăgan

Adina Meyers

Tefal Easy Soup – pentru retete delicioase in doi pasi

Adina Meyers

Galeria Galateea va invita la vernisaj, joi, 6 septembrie 2012, orele 19.00

Adina Meyers