Stilul industrial reuseste sa ne impresioneze inca o data, prin personalitatea pe care o da unui apartament tulburator de incantator din Budapesta.

Aflat la mansarda unei cladiri din capitala Ungariei, apartamentul se intinde pe o suprafata de aproape 200 de metri patrati.

Proprietarul a vrut sa se bucure de fiecare metru patrat al locuintei, astfel ca a evitat sa compartimenteze incaperile. Decizia a fost inspirata, pentru ca astfel putem admira prezenta, in acelasi spatiu, a livingului, bucatariei, diningului, holului, bibliotecii si vinotecii. In plus, dormitorul este despartit simbolic de spatiul deschis al livingului printr-un perete de sticla.

Apartamentul ilustreaza perfect stilul industrial, de la conducta care traverseaza ostentativ livingul la peretii din beton si caramida.

Si bucataria respecta stilul industrial, ducandu-ne cu gandul la culisele pline de arome ale unui restaurant de lux.

Mobilierul si decoratiunile completeaza decorul dandu-i un aer eclectic, prin imbinarea inspirata a pieselor clasice si contemporane intr-un spatiu original amenajat.

Nu putem ignora nici farmecul tavanului din grinzi, care leaga livingul de dormitor si tempereaza entuziasmul industrial al apartamentului.

Odata ajunsi in spatiul dormitorului suntem impresionati de ferestrele sale mari si luminoase. Marimea lor este accentuata de cada de baie, care pare minuscula prin comparatie.

Ne declaram cuceriti de modul in care baia a fost integrata in spatiul dormitorului, cu care imparte nu doar lumina naturala, ci si frumusetea dramatica a candelabrului.

Intrigati de unicitatea apartamentului din Budapesta ne-am intrebat, curiosi, cine locuieste in acest spatiu inedit. Astfel am aflat ca proprietarul este un designer destul de apreciat in Ungaria, iar mansarda face parte din portofoliul sau.

Related posts

Cum alegem corpurile de iluminat în funcție de camera în care le vom amplasa?

Adina Meyers

Arhitectura pentru caini – cum arata casele construite de arhitecti celebri pentru animalele lor de companie?

Adina Meyers

20 de motive noi pentru a redecora

Adina Meyers