Practic

Sfaturi pentru o cămară ordonată şi aspectuoasă

În pieţe, bucătării şi cămări e agitaţie mare. Arome dulci de gemuri şi dulceţuri se strecoară pe casa scării, în timp ce adieri irezistibile de zacuscă şi gogoşari puşi la oţet răzbat până în stradă. Este clar! A sosit perioada când gospodinele se întrec să prepare cele mai bune conserve pentru iarnă şi să pregătească cele mai îmbietoare cămări.

Sticlele cu suc de roşii, făcut pe la începutul lui august, stau aliniate, ca nişte soldăţei, pe raftul de jos al cămării, aproape de pardoseala din gresie, pentru a primi multă răcoare. În dreapta şi stânga se odihnesc câteva borcane mari şi grase, pline cu murături felurite: castraveciori împănaţi cu hrean, albitură, căţei de usturoi şi boabe de piper; gogoşari roşii şi verzi, într-un contrast complementar ademenitor; bucheţele de conopidă albe ca laptele, înveselite de rondele de morcovi; pătlăgele semi-coapte puse la saramură. Pe raftul următor, au ajuns exact acum trei zile 20 de borcane cu zacuscă delicioasă, făcută după reţeta bunicii, cu etichete mari, scrise de mână, şi capace acoperite cu material textil în carouri roşii şi albe. La etajul de sus domneşte veselia, căci aici şi-au găsit locul cele mai colorate şi dichisite borcănele cu bunătăţuri: dulceţurile şi gemurile. Primele două rânduri sunt ocupate de dulceţurile de căpşune, zmeură şi cireşe amare, urmate de gemurile de caise și prune. În sfârşit, pe ultimul raft, aşteaptă ceva mai serioase compoturile de vişine, mere şi pere. Lipseşte doar butoiaşul cu varză murată, care se va alătura celorlalte „surate” peste câteva săptămâni.


O cămară organizată ca o farmacie înseamnă un mare atu pentru tine, având în vedere că vei găsi imediat ceea ce cauţi, iar gătitul va fi mult mai rapid şi mai plăcut.

După ce ai trudit atât pentru a prepara toate aceste conserve sănătoase şi gustoase pentru tine şi familia ta, la orizont apare o nouă provocare: cum le aşezi în cămară, alături de celelalte provizii, alimente şi ingrediente, astfel încât să le ai pe toate în ordine şi la îndemână? Iată câteva sfaturi utile, care îţi vor simplifica această misiune.
1. Dacă vrei ca fiecare lucru să aibă locul lui, este nevoie să investeşti într-un sistem personalizat, realizat în funcţie de geometria şi dimensiunile cămării, compus din rafturi, sertare şi zonă de depozitare pentru sticle. O astfel de soluţie te va ajuta să păstrezi ordinea şi disciplina în cel mai aglomerat spaţiu din casă.
2. Aşază alimentele şi proviziile pe categorii. De exemplu, separă lădiţele cu legume şi fructe proaspete de conserve şi murături. De asemenea, depozitează alimentele lichide (ulei, oţet, suc de roşii etc.) pe rafturi diferite faţă de cele uscate (făină, zahăr, mălai etc.). Astfel, îţi vei uşura enorm viaţa de gospodină şi, în plus, vei evita accidentele neplăcute, de tipul vărsării sticlei de ulei peste punga cu zahăr.
3. Un alt criteriu de care ar fi bine să ţii cont în organizarea cămării este frecvenţa utilizării produselor. Pe cele de care ai nevoie foarte des pune-le pe rafturile din faţă, pentru a avea cât mai rapid acces la ele, iar pe cele pe care le foloseşti rar amplasează-le pe raftul cel mai de sus.
Un alt sfat important: aşază lucrurile mici în faţă, iar pe cele mari – în spate. Tot ceea ce este greu şi voluminos (precum borcanele cu murături sau lădiţele cu cartofi) stochează pe rafturile de jos sau chiar direct pe pardoseală.
4. Foloseşte recipiente cu forme pătrate şi dreptunghiulare, care să-ţi asigure o depozitare modulară. În acest fel, vei obţine un aspect ordonat şi vei salva mult spaţiu.
5. Apelează la coşuri şi cutii realizate din materiale transparente, care să-ţi permită să identifici imediat alimentele pe care le cauţi.
6. Lipeşte etichete pe sticlele şi borcanele cu provizii pregătite de tine, precizând pe ele denumirea produsului, anul şi luna în care le-ai preparat. Astfel, vei şti când expiră.
7. Încearcă să păstrezi cât mai mult ordinea. Stabileşte un anumit interval (o dată pe lună, de exemplu) pentru a face curăţenie, în care să ştergi praful de pe rafturi, să rearanjezi produsele, în caz că între timp s-a instalat dezordinea, să verifici şi să arunci alimentele şi ingredientele expirate.

Și aspectul contează!
Chiar dacă este vorba despre o anexă a locuinţei în care sunt depozitate proviziile, şi nu de o încăpere cu drepturi depline, nu înseamnă că trebuie să te concentrezi exclusiv pe aspectul practic şi să-l neglijezi pe cel decorativ. Îmbracă rafturile cămării în hârtie albă sau într-un material textil atrăgător, accesorizează borcanele cu zacuscă şi gem cu bucăţele de material colorat şi cu etichete vesele şi chiar vopseşte peretele din spatele consolei cu rafturi într-o culoare care îţi place sau care se regăseşte în amenajarea căminului tău. Sunt detalii care contează şi datorită cărora vei intra de fiecare dată cu plăcere în cămară.

Dacă vrei să ai o cămară cu personalitate, alege borcane cu diferite forme şi dimensiuni. De asemenea, acoperă capacele cu metraje colorate, imprimate cu tot felul de motive: carouri tomnatice, buline jucăuşe, flori romantice etc. Nu uita nici de etichete, care, pe lângă faptul că sunt foarte practice, aduc un plus la capitolul decorativ. Foarte interesant ar fi să le realizezi chiar tu, din materiale pe care le ai la îndemână (carton, autocolant colorat), dar, dacă nu ai timp pentru lucru manual, poţi să le cumperi de la magazin sau să le printezi de pe Net.



Foto: Shutterstock și Pinterest

Related posts

Recomandarea lui Pascal Delmotte

Adina Meyers

Bai atipice

Adina Meyers

10 sfaturi pentru iluminarea unei camere intunecate

Adina Meyers