Amenajari Interioare

Sfaturi generale pentru amenajarea spațiilor înguste

Chiar dacă ai o casă mică, nu înseamnă că nu o poți amenaja într-un mod frumos și funcțional. Spațiile înguste nu sunt un dezavantaj dacă știi cum să le amenajezi. Amenajarea unei camere mici necesită ingeniozitate și un ochi bun pentru ce se potrivește și ce nu. La fel ca în cazul amenajării unei camere de dimensiuni mari, regulile de design sunt importante. Spațiul îngust poate părea o provocare, dar, dacă știi cum să-l folosești în favoarea ta, îl vei decora foarte bine. Indiferent că vrei să amenajezi o garsonieră sau o cameră mai mică dintr-o locuință de dimensiuni medii, sfaturile următoare te vor ajuta. 

Luminează intens

Fie că vrei idei de amenajare pentru dormitorul îngust sau pentru bucătăria mică, lumina este un element care nu trebuie să-ți scape din vedere. O cameră îngustă poate părea mai mare dacă este luminată intens. Facilitează pătrunderea luminii naturale prin renunțarea la draperii și jaluzele orizontale. Folosește doar perdele subțiri. Importante sunt și sursele artificiale de lumină. S-ar putea să nu ai destul loc pentru corpuri de iluminat de podea sau de masă, dar ai la dispoziție pereții și tavanul. Evită lustrele mari și felinarele de perete complicate. Alege o lustră minimalistă, spoturi, lămpi de perete moderne și chiar faguri de iluminat, care se montează pe zid și arată grozav.

Așază obiectele mari aproape de perete

Într-o cameră mare, așezarea mobilierului mai departe de perete creează un efect vizual plăcut, dar într-o cameră îngustă dă impresia de aglomerație și îngreunează accesul. Păstrează mobilierul și lucrurile mari aproape de perete, indiferent că este vorba de canapele, ghivece sau dulapuri. 

Alege mobilier multifuncțional și care se poate strânge

Uneori, ocuparea unei mari parți din spațiu cu un obiect de mobilier este inevitabilă. De exemplu, când dormi ai nevoie de un pat încăpător. Totuși, poți alege obiecte de mobilier care se strâng. Un pat rabatabil sau o masă care se strânge sunt ideale în spații înguste. Mobilierul multifuncțional, ca fotoliile care au și spații de depozitare în interiorul lor, reprezintă o opțiune viabilă. Merită să-ți îndrepți atenția și către mobilierul modular, ca scaunele care intră unele în altele.

Montează oglinzi

Oglinzile reflectă lumina, astfel că spațiul mare mai luminos și mai mare. Iluzia spațiului se poate amplifica prin folosirea mai multor oglinzi. Le poți monta creativ, formând o galerie de diferite oglinzi, așa cum faci cu tablourile. 

Scapă de lucrurile care nu-ți trebuie

De obicei, ținem în locuință atât obiecte care ne folosesc, cât și lucruri de care nu avem nevoie. Spațiile înguste te obligă să regândești utilitatea lucrurilor și să scapi de cele care nu-ți sunt neapărat necesare. Poate că la început ți se pare un dezavantaj că trebuie să renunți la anumite obiecte, dar cu timpul vei vedea partea pozitivă: scapi mai repede de lucrurile inutile, urâte sau care nu-ți aduc bucurie. Spațiile înguste te forțează să fii și mai ordonat, pentru că orice lucru lăsat aiurea sare în ochi.

Fii îndrăzneț în amenajare

Spațiile înguste decorate neutru sunt banale și plictisitoare. Îndrăznește să te joci cu texturi, culori și forme diverse. Dacă ți-e teamă să nu exagerezi, amenajează cu tonuri și texturi neutre și folosește texturile neobișnuite sau culorile puternice doar pentru accente. 

Alege covoare mari

Cheia decorării unui spațiu îngust este să păcălești ochiul că este mai mare. Când pui covoare mici într-o cameră îngustă, impresia generală este că spațiul este foarte mic. În schimb, dacă pui covoare mari, și estimarea suprafeței se modifică. Ai senzația că spațiul este mai mare, pentru că ochiul se axează pe obiecte pentru a stabili proporțiile.

Amenajarea unui spațiu îngust este ușor de realizat, dacă ții cont de sfaturile de mai sus.

Related posts

Cabana la munte construita din materiale naturale

Adina Meyers

Perdelele te pot ajuta și să delimitezi spațiile din casa ta

Adina Meyers

Casa Iris – o casa la indemana oricui

Adina Meyers