LifeStyle

Sfaturi care te ajuta sa ai o casa calduroasa iarna, cu un consum minim de energie

Atunci cand vrem sa ne bucuram de o casa calda, fara insa a avea parte de un consum foarte mare de energie, trebuie sa punem in aplicare cateva reguli simple. Cel mai probabil pe multe dintre ele le stii deja, insa dintr-un motiv sau altul ai evitat sa tii cont de ele. Haide sa vedem impreuna despre care este vorba.

Un prim sfat pe care ti-l dam este sa te asiguri ca ai conectat la centrala termica un termostat care sa te ajute sa controlezi mult mai bine temperatura din locuinta ta. Evita sa setezi temperatura prea ridicat, pentru ca va fi o adevarata risipa de energie.

O sa ai in vedere doua setari, de zi si de noapte, temperaturile alese fiind cele care iti permit sa te simti cel mai bine, fara insa a exagera si a a avea un consum foarte ridicat de energie. De exemplu, in timpul zilei poti seta termostatul la 21-22 de grade Celsius, in timp ce noaptea, cand oricum stai in pat sub plapuma, 19-20 de grade sunt arhisuficiente.

Vei pune termostatul cat mai departe de ferestre, deoarece in acea zona temperatura este de obicei mai rece decat in restul camerei si risti sa mearga centrala „in gol” – adica sa nu se opreasca chiar daca temperatura setata a fost atinsa.

Un alt lucru pe care trebuie sa il faci este sa te asiguri ca nu sunt mascate caloriferele de obiecte de mobilier. Noi recomandam ca nici perdelele sa nu stea in calea lor, insa atentia ta se va indrepta in special catre mobila, care poate bloca aerul cald sa fie distribuit rapid si uniform in intreaga incapere.

Este bine sa te asiguri si ca geamurile sunt bine izolate. Trebuie sa ai in vedere izolarea cat mai bine a imbinarii ferestrelor, lucru care se poate face usor, in cazul ferestrelor traditionale, cu ajutorul garniturii de etansare autoadeziva.

Poate ca pare greu de crezut, dar daca aerisesti putin mai des atunci caldura va circula mult mai bine in intreaga locuinta. Asta pentru ca aerul curat se incalzeste mai repede si mai usor. Tine insa cont ca aerisirea locuintei nu va dura mai mult de 15 minute, iar in aceasta perioada centrala termica va fi oprita.

O alta sursa a frigului poate fi si umezeala din casa, asadar incearca sa scapi si de ea. Nivelul de umiditate a aerului influenteaza direct sanatatea noastra, asadar recomandam folosirea unui dezumidificator de camera care sa il mentina in limite normale.

 

Related posts

Comunicarea este subliniata favorabil cand se folosesc sisteme de conferinta moderne

Adina Meyers

5 ustensile care te vor ajuta să pregătești prăjituri delicioase

Adina Meyers

Sfântul Ioan al Crucii – O tâlcuire despre noaptea întunecată a sufletului

Adina Meyers