LifeStyle

Semneaza petitia „Oras pentru oameni”!

Consideri ca toate persoanele au dreptul la acces la spatiul public? Atunci semneaza petitia Acces egal in spatiul public”, lansata de ActiveWatch, si ajuta-ne sa transformam spatiul urban intr-un loc accesibil tuturor persoanelor, inclusiv celor cu dizabilitati. Semnatura ta face diferenta!

Semneaza petitia online si astfel vom avea toti acces egal in spatiul public! http://www.orasulestitu.ro/accesegal/petitie-online.php

Prin aceasta petitie, ActiveWatch alaturi de partenerii sai, le solicita autoritatilor respectarea demnitatii umane, implementarea Conventiei ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilitati (ratificata in Parlament in 2010), prin crearea unei institutii publice care sa monitorizeze si sa creeze conditii de accesibilizare a mediului fizic (accesibilizarea mijloacelor de transport in comun, a strazilor si a unitatilor publice sau private), a mediului informational si a institutiilor de invatamant pentru toate persoanele cu dizabilitati, in functie de tipul dizabilitatii acestora.

Semneaza si tu petitia Acces egal in spatiul public” si spune-le astfel ca fiecare om are dreptul sa aiba acces la scoala, la munca, la mijloacele de transport in comun si la informatie. Haideti sa aratam ca indiferenta nu ne caracterizeaza, sa le aratam ca ne pasa si vrem ca fiecare om sa aiba conditii egale de accesibilizare.

Primul drept incalcat, prin lipsa accesibilizarii, este dreptul de a fi cetatean, membru al comunitatii, egal in drepturi si obligatii cu ceilalti. Lipsa accesibilizarii unitare si continue, cu respectarea normativelor tehnice in vigoare, impiedica orice efort de a face prezente sau vizibile persoanele cu dizabilitati in spatiul public.

Super-eroi, cei care raman oameni in ciuda unui oras care le este ostil

Cunoaste-o pe Miruna, un super-erou la 19 ani, care viseaza sa devina psiholog. Sufera de tetrapareza spastica si se deplaseaza zilnic prin Bucuresti cu scaunul rulant. Știi cat de greu se strecoara un scaun rulant printre masini? Uneori, este nevoita sa mearga pe carosabil, pentru ca trotuarul a devenit loc de parcare. Sunt gropi, borduri si mereu multe alte obstacole care ii transforma accesul in oras intr-un labirint. Miruna alaturi de fratele ei, Rares, ne arata aventura IN SCAUN RULANT – pe gheata.

In prezent, capitala se confrunta cu o problema reala in ceea ce priveste gradul de accesibilizare a mediului fizic si informational. Bucurestiul este un oras inaccesibil pentru persoanele cu dizabilitati: trotuarele si statiile de transport in comun de suprafata nu au fost adaptate pentru a permite urcarea, respectiv coborarea persoanelor in scaune rulante, semafoarele nu sunt dotate cu avertizoare sonore in majoritatea intersectiilor aglomerate etc. In plus, paginile web ale autoritatilor publice nu au fost accesibilizate pana in acest moment pentru a permite accesul la informatii persoanelor cu deficiente de vedere sau cu dizabilitati psihosociale.

In acest sens, de-a lungul timpului, ActiveWatch, alaturi de partenerii sai, a lansat o serie de actiuni speciale pentru a mari gradul de constientizare a necesitatii accesibilizarii orasului pentru toti locuitorii sai, inclusiv pentru persoanele cu dizabilitati, in cadrul campaniei ”Fara bordura”: actiunea ”Eroi pentru o zi” (la statia de metrou Unirii), ”Marsul Oras <accesibil> pentru oameni” (care s-a derulat intre Piata Universitatii si Piata Victoriei din Bucuresti) si o competitie sportiva in scaune rulante (trei jucatori din echipa Motivation Romania si trei oameni de comunicare au jucat un meci amical de baschet in scaune rulante, in incinta Afi Palace Cotroceni). 

Related posts

Cum alegi hamacul potrivit. Sfaturi utile – FOTO

Adina Meyers

Bitdefender lansează aplicația Drumul Cetăților

Adina Meyers

(P) Spectacol de exceptie cu prilejul relansarii Orchestrei Nationale Electrecord

Adina Meyers