LifeStyle

Revista Caminul a aniversat cu fast la Palatul Noblesse 20 de ani de la aparitie

Peste 350 de persoane au participat aseara la aniversarea a 20 de ani de la prima aparitie a revistei de design Caminul. Evenimentul s-a petrecut in superba ambianta oferita de Palatul Noblesse, intre cei prezenti numarandu-se numerosi designeri si arhitecti, antreprenori, reprezentanti ai companiilor din domeniul home&deco, jurnalisti si alte persoane din lumea mondena.

Cu aceasta ocazie a fost prezentata si editia de primavara a revistei avand un logo nou: „Design si Stil”. MC-ul serii a fost incantatoarea Monica Davidescu, iar intregul eveniment a fost presarat cu numeroase momente artistice.

Povestea de succes a revistei a fost prezentata de Adrian Rus, directorul general al Medien Holding, in timp ce redactorul sef, Ion Diamandi, a explicat conceptul publicatiei, in care tendintele in design au rolul principal, precum si proiectele de viitor.

Un moment emotionant s-a petrecut atunci cand, la primirea trofeului „Caminul 20 de ani”, Luana Ibacka a evocat momente de varf ale activitatii sale ca redactor sef al revistei si realizator a emisiunii tv „Caminul de 5 stele”.

Hamid Nicola Katrib, Genoveva Hossu si Iulia Dohmen  au fost designerii evidentiati cu Trofeul „Caminul 20 de ani”, in timp ce un trofeu special a fost atribuit designerului Alessandro Lusito pentru aportul in realizarea proiectului Palatul Noblesse.

Trofeele  „Caminul 20 de ani” au mai fost atribuite Ancai Morar pentru facilitarea jurnalistilor si a tinerilor designeri la targurile organizate de Messe Frankfurt, Loredanei si lui Silviu Preda pentru dezvoltarea designului, realizarea conceptului original de showroom palatul Noblesse, companiilor ROMSTAL pentru proiectul eco si DECORA HOUSE pentru promovarea solutiilor premium in domeniul  finisajelor de interior.

Cu ocazia evenimentului a fost lansata si amenajarea in stil industrial „Biblioteca” de la subsolul cladirii, ce gazduieste showroomul Palatul Noblesse.

Caminul, design si stil

Frumoasa poveste a Caminului incepe in anul 1997 cand, la initiativa a doi vizionari clujeni, Catalin Berari si Tarcza Csaba, aparea primul numar avand ca redactor sef pe Claudiu Botea, decoratiunile si amenajarile de interior reprezentand tematica principala.

Revista  si-a castigat  inca de la inceput o binemeritata reputatie,  extinzand cu succes domeniul editorial home&deco cu solutii si idei pe o tematica asteptata cu mare interes de numerosi utilizatori care doreau sa-si decoreze interioarele si aveau nevoie de informatii proaspete si noutati in acest sens.

Caminul a fost prima revista din Romania dedicata exclusiv prezentarii solutiilor de amenajari interioare. Revista si-a castigat de la inceput locul pe piata revistelor de profil, iar astazi reprezinta un reper in ceea ce priveste decoratiunile si designul interior”, spune Adrian Rus, Director General Medien Holding, detinatorul titlului Caminul.

In evolutia sa, un moment important s-a petrecut in anul 2005 cand Luana Ibacka,  redactorul sef de atunci al revistei, a adus o noua orientare, mai inspirativa,  catre  design si lifestyle,  deschiderea catre cele mai prestigioase targuri internationale din domeniu (Milano si Paris) si contactul cu cei mai cunoscuti designeri la nivel mondial.

Binecunoscuta sa emisiune realizata la PRIMA tv, Caminul de 5 stele, in paralel cu revista, a contribuit decisiv la cresterea notorietatii revistei si plasarea sa definitiva in zona high a domeniului. Ca urmare, precum si datorita calitatii incontestabile a revistei,  multi designeri de renume au apreciat revista si se regasesc in paginile acesteia sub forma de interviuri: Karim RashidPaola Navone, Stefano Pozzi, Patricia Urquiola, Philippe Starck, Guta Moura, iar lista poate continua.

Pentru mine, Caminul a insemnat o mare provocare, aducandu-mi pe parcursul activitatii pe care am prestat-o aici oportunitati si satisfactii imense. Am fost prezenta la cele mai importante evenimente din capitalele designului mondial, am cunoscut si intervievat pe cei mai celebri designeri. Am avut de asemenea sansa unei echipe excelente si un sef (Adrian Rus, n.red) care a avut abilitatea de a conduce cu mana forte, dar si mult tact”, a spus Luana Ibacka.

Revista a cautat in permanenta sa se reinventeze, pastrand  insa in prim plan tematica tendintelor si a solutiilor premium. Momentul actual o surprinde cu logo-ul Design si Stil, un spatiu considerabil fiind consacrat solutiilor premium in domeniul mobilierului in stil contemporan, amenajarilor, finisajelor, designului de interior, arhitecturii si artei.

Cea mai recenta editie a revistei se caracterizeaza prin evidentierea tendintelor care vor guverna in design si fashion in sezoanele urmatoare, decantate de la toate targurile de prim rang din domeniul home&deco si desfasurate de la inceputul anului pana in prezent. Am ales culoarea verde pentru coperta, aceasta simbolizand primavara, reinnoirea – Caminul a rezistat pe piata numai  reinventandu-se permanent – si ecologia, una dintre tendintele de baza ale zilelor noastre.  De altfel, acestea reprezinta cheia de bolta a intregii reviste. Ramanem consecventi conceptului nostru privind revista, si anume, de promovare a valorilor autentice, de relevare a solutiilor, inovatiilor si ideilor valoroase, de top”, spune Ion Diamandi, redactorul sef al revistei Caminul.

Sponsorii evenimentului „Caminul, 20 de ani” au fost: Romstal, EcoKit, Gekko,  Apla Trocal, Kuberbusch, Ideal Standard, Koemerling,  Rowenta, Arthur Murray,  Restaurantul Naan,  Teka,  Camelonia, Agriro, Noblesse Interiors, Estetiq Solutions, Tefal,  Trend Ideas.

Related posts

Tefal are grija de sanatatea consumatorilor si de mediul inconjurator

Adina Meyers

Poti si tu!

Adina Meyers

Produse profesionale de curățenie pentru companii

Adina Meyers