Italienii au un stil arhitectural deosebit, traditionalist si, in acelasi timp, romantic, dar in multe dintre cazuri, in vremurile moderne, casele capata o tenta masculina. In acest caz arhitectura este dictata de linii drepte, diferenta fiind facuta de detalii specifice, asa cum sunt coloanele turnate sau cupolele.

O astfel de locuinta, construita dupa principii arhitecturale simple, dar in acelasi timp spectaculoase, am descoperit la Timisoara.

Resedinta este impartita in doua parti complet independente una fata de cealalta. Parterul si primul etaj sunt locuite de parinti, in timp ce mansarda este ocupata de un apartament cochet al unui tanar care si-a descoperit pasiunea pentru design in timp ce si-a amenajat dormitorul si camera de zi.

Casa de la Timisoara are o suprafata impresionanta de peste 500 metri patrati si a fost construita de la zero de catre proprietari, o familie care detine afaceri in turism si alimentatie publica. „In momentul in care locuinta era la rosu, proprietarii m-au contactat si mi-au spus ca doresc sa ii ajut cu alegerea finisajelor exterioare si cu designul interior”, ne-a povestit designerul Corina Saftescu, care s-a ocupat de amenajarea casei. Proprietarii au preferat sa lase toate alegerile in seama specialistului. „Este normal sa ai idei in amenajarea propriei casei, dar niciodata nu am impus un material. Am venit si eu cu propuneri, dar nu le-am pus in practica pana nu am primit acceptul designerului. Nu mica mi-a fost surprinderea ca, de multe ori, sa aleg cu designerul acelasi material, in acelasi timp. Asa s-a intamplat, de exemplu, in cazul placilor ceramice”, a mai spus proprietarul.

In ceea ce priveste exteriorul, casa a primit un aer clasicizat cu influente evidente din Roma Antica, datorita coloanelor care marcheaza scarile exterioare. „Casa era realizata din caramida poroterm cu izolatie de 5 cm. Punctele de interes ale exteriorului sunt decorurile geamurilor si, nu in ultimul rand, balustradele din fier forjat care se imbina armonios cu decorurile sub forma de coloane din spatele casei, in zona in care se afla piscina si, implicit, zona de relaxare.

Alt element de decor este caramida din care sunt realizate jardinierele, ce creeaza volumetrie, marcand astfel zonele de vegetatie. Acelasi material este folosit si pentru „impodobirea” soclului casei, dar si pentru gard, pastrandu-se astfel o unitate vizuala. In plus, ne-am ocupat de amenajarea unei gradini in care predomina coniferele, ele conferind eleganta exteriorului, intrucat sunt verzi indiferent de anotimp”, a precizat designerul. Gratie acestor „artificii”, casa, desi este foarte mare, nu este acaparata de monotonie si nici nu da senzatia unui bloc.

In ceea ce priveste interiorul, designerul a avut grija sa delimiteze foarte clar zonele destinate activitatilor zilnice de spatiile de odihna, care sunt concentrate in partea superioara a casei. Stilul italian este omniprezent si in ceea ce priveste compartimentarea si decorarea incaperilor.

De exemplu, baia dormitorului matrimonial este strajuita de mai multe coloane din gresie turnata. O zona complet distincta este apartamentul celui mai tanar membru al familiei, care si-a amenajat, conform propriilor gusturi dar si cu sprijinul designerului, un loc eminamente masculin. Locuinta este formata din living, doua bai si o mansarda open space, in ambele cazuri grinzile fiind lasate la vedere. „In mare parte m-am inspirat de pe internet si am adus imbunatatiri proiectului prezentat de designer. Au fost mai multe piese de mobilier care mi-au placut foarte mult si pe care am incercat sa le integrez cat mai bine in ambientul camerei. De exemplu, patul l-am transportat cateva sute de kilometri, tocmai din Bucuresti”, ne-a povestit tanarul.

Mansarda open space este un „element” modern al designului interior. Un astfel de spatiu este preferat in special de tinerii care au nevoie de spatiu pentru a se desfasura. In acest caz, elementele de decor sunt scara, de cele mai multe ori din lemn, si grinzile lasate la vedere. Optional, pot fi proiectate ferestre ample de mansarda care permit luminii naturale sa intre cu generozitate in incapere. Grinzile au un impact vizual garantat, creand o atmosfera calda si primitoare.     

 Mai multe detalii si imagini puteti gasi in numarul de februarie al Revistei Casa Mea!

 

Material realizat cu sprijinul designerului Corina Saftescu

 

Related posts

Alături de Exotique traiești „Happy December”

Adina Meyers

Rowenta Smart Force – curățenie eficientă în orice moment

Adina Meyers

Renovarea locuinței pentru 2020: Cât cheltuiesc românii pentru reamenajarea dormitorului

Adina Meyers