Eficienta energetica a cladirilor este o preocupare de mare actualitate. In ultimii ani s-au construit in Romania cateva sute de mii de case unifamiliale si de cladiri cu scop turistic, cea mai mare parte dintre ele avand un acoperis mansardat.

Pe de alta parte, in cazul multor case si vile vechi, proprietarii au amenajat podurile in spatii mansardate locuite extrem de apreciate in special datorita designului special de care beneficiaza.

Dupa ce au inceput sa exploateze aceste spatii, in ambele cazuri, foarte multi dintre proprietari au constatat ca facturile platite pentru incalzirea pe timpul iernii sunt foarte oneroase. Acest inconvenient se va accentua considerabil in viitorul apropiat, in special pentru cladirile care sunt incalzite cu centrale termice care consuma gaz deoarece, in urmatorii ani, pretul gazului natural pentru consumatorii casnici va creste cu cateva zeci de procente.

Una dintre explicatiile consumului de energie pentru incalzire prea mare al acestor cladiri este insuficienta izolare termica a acoperisului mansardat. La multe dintre ele s-au instalat, in momentul constructiei, numai 10-15 cm de vata minerala (de sticla, sau bazaltica), sau de polistiren expandat. In plus, uneori, acest strat a fost montat numai intre capriorii sarpantei, sau cu discontinuitati, ceea ce i-a redus si mai mult performanta termoizolanta.

Acest gen de proiecte nu ar mai primi in ziua de astazi autorizatia de construire, deoarece, conform legislatiei in vigoare (Normativul C 107 / 2005, revizuit in 2010), rezistenta termica corectata a acoperisului trebuie sa fi e mai mare sau egala cu 5 m2 K/W. Realizarea acestei cerinte ar fi posibila, numai daca grosimea stratului termoizolant ar fi, in cele mai multe cazuri, de 25 – 30 cm (tinand cont de performantele produselor din vata minerala, sau din polistiren folosite).

In toate cazurile de mai sus, este necesara o marire a stratului de material termoizolant, printr-o lucrare de renovare termica. In general, atunci cand factura de gaz pentru o casa de 100 m2 utili depaseste 3.000 de lei/an (ceea ce corespunde unui consum de energie pentru incalzire si apa calda de 220 kwh/(m2 an)), o astfel de renovare termica ar fi eficienta.

O prima varianta ar fi cea care presupune inlaturarea placarii interioare, de obicei din gips-carton, adaugarea de termoizolatie suplimentara, montarea unei membrane bariera de vapori si instalarea unei placari noi. De multe ori aceasta varianta are costuri ridicate, pentru ca presupune eliminarea finisajelor din interiorul camerelor din mansarda. In plus, aduce mult disconfort pentru cei care locuiesc in acest spatiu.

Varianta ISOVER

ISOVER propune o alta varianta de renovare termica, care consta numai in interventii realizate la exteriorul casei si nu este insotita de distrugerea vreunui material deja instalat. In urma renovarii se poate ajunge la valori ale rezistentei termice corectate de 6 – 7 m2 K/W, ceea ce asigura reduceri substantiale ale costurilor de energie pentru incalzirea casei. Pentru o mansarda cu o suprafata utila de 100 m2, apartinand unei case situata in zona Bucurestilor se pot reduce cheltuielile cu gazul cu 1.500-2.000 lei/an.

Etapele principale ale procesului de renovare

1. Inlaturarea elementelor invelitorii acoperisului (de exemplu, tigle), a sipcilor, contra-sipcilor, a foliei de difuzie, a asterelii, urmata de depozitarea acestora in vederea reinstalarii

2. Inlaturarea stratului de material termoizolant dintre capriorii existenti, care poate fi reinstalat, sau nu, in functie de starea sa

3. Instalarea membranei ISOVER VARIO KM DUPLEX UV, cu accesoriile corespunzatoare, peste placarea interioara si peste capriori

4. Instalarea primului strat de material termoizolant, ISOVER UNIROLL PLUS, intre capriori, peste membrana ISOVER VARIO KM DUPLEX UV, sau a stratului de termoizolatie anterior existent

5. Instalarea pe capriori a suportilor INTEGRA RENO

6. Instalarea celui de-al doilea strat de material termoizolant, ISOVER UNIROLL PLUS, peste capriori, prin strapungerea sa cu suportii INTEGRA RENO

7. Instalarea celui de-al doilea rand de capriori

8. Instalarea celui de-al treilea strat de material termoizolant, ISOVER UNIROLL PLUS, intre capriorii din al doilea rand de capriori

9. Instalarea foliei de difuzie, a sipcilor, contra-sipcilor, asterelii (optional) si a invelitorii (anterior existente)

Avantajele obtinute

In urma efectuarii renovarii, proprietarul obtine mai multe avantaje. Printre acestea se numara in primul rand reducerea substantiala a consumului de gaz pentru incalzire. Ca exemplu, in cazul unei mansarde de 100 de metri patrati utili, in urma renovarii acoperisului prin solutia propusa de ISOVER si implicit a consumului de gaz pentru incalzire se poate obtine o economie de 1.500 – 2.000 lei pe an. Costul lucrarilor urmeaza a fi recuperat pe o perioada de 4 – 6 ani.

Un alt avantaj major consta in reducerea riscului aparitiei condensului pe fata interioara a placarii, prin eliminarea puntii termice initiale constituite de capriori. Legat de acest aspect, obtinerea unui mediu sanatos la interior este la randul sau un avantaj deloc de neglijat.

Marirea duratei de viata a tuturor elementelor din lemn, in urma functionarii membranei VARIO KM DUPLEX, este un alt beneficiu demn de mentionat. Nu in ultimul rand, aceasta interventie aduce cu sine si marirea etanseitatii acoperisului la trecerea aerului. Marea majoritate a podurilor caselor vechi prezinta un „tavan“ din lemn. In plus, pot fi la vedere si capriorii sau alte grinzi masive.

In cazul in care proprietarii decid sa isi amenajeze podul casei vechi si sa il transforme in mansarda, acest lemn care este foarte bine uscat si antic poate fi curatat si fasonat, oferind intregului spatiu un design special si o caldura pe care numai lemnul natural o poate oferi.

Adoptarea solutiei propusa de ISOVER aduce cu sine in astfel de cazuri marele avantaj al „salvarii“ decorului interior din lemn, intrucat izolarea si practic toate interventiile se fac in exterior.

Mai multe detalii despre acest sistem se pot obtine contactand Saint-Gobain Construction Products Romania, Business Unit ISOVER, la isover@isover.ro.

 

Related posts

Interventii eficiente cu trape de fum pentru evacuarea in caz de incendiu

Adina Meyers

Proiect de casă de vacanţă în stil country: P, 92 de mp. O buna varianta pentru zona rurala

Adina Meyers

Parter+Mansarda: 230 mp

Adina Meyers