În lunile de vară, vedetele caselor şi grădinilor noastre sunt florile. Prin simpla lor prezenţă, acestea schimbă radical atmosfera din spaţiul în care trăim şi ne influenţează în mod pozitiv starea de spirit. În cele ce urmează vă oferim mai multe informaţii despre cum ar trebui să le folosiţi, astfel încât să creaţi un interior înfloritor.

 

Nu-i aşa că, de când a venit vara, simţiţi nevoia să deschideţi larg ferestrele şi uşile camerelor spre grădini, terase şi balcoane, pentru ca explozia de culori şi miresme să pătrundă în universul vostru? Din dorinţa de a „dizolva” bariera dintre spaţiile interioare şi cele exterioare, pentru a vă racorda la ritmul naturii şi a vă încărca cu energia ei benefică, vă înconjuraţi de flori de sezon, dar şi de obiecte decorative cu motive florale. Deşi consideraţi că integrarea lor în ambient este cât se poate de simplă, totuşi ar fi bine să ţineţi cont de câteva sfaturi, pentru a nu da greş.

Imprimeuri florale mici sau mari?
Alegerea vă aparţine şi depinde de atmosfera pe care doriţi să o creaţi. Înainte de a opta pentru unele sau altele, este foarte important să ştiţi că imprimeurile florale delicate, în nuanţe pastelate (roz, lila, bleu, galben pal etc.), se pretează amenajărilor clasice sau celor vintage şi sunt ideale pentru a contura un cadru boem, romantic. În schimb, patternurile florale supradimensionate, în culori puternice, se potrivesc interioarelor moderne şi sunt recomandate pentru a da naştere unor spaţii îndrăzneţe, pline de personalitate. De pildă, un fototapet sau un tablou de dimensiuni mari poate deveni elementul de rezistenţă al unei amenajări, însă cu condiţia să fie susţinut de un fundal deschis la culoare şi de un mobilier minimalist.


foto: Pinterest

Ce e mult strică!
Deşi sunt foarte frumoase şi feminine, motivele florale nu trebuie folosite în exces şi mai ales nu trebuie combinate cu alte tipuri de imprimeuri, întrucât există riscul să obţineţi un decor încărcat, obositor şi chiar kitsch. Pentru a oferi spaţiului un aer vesel şi primitor, este suficient să puneţi în practică una dintre următoarele idei: decoraţi un perete cu un tapet cu motive florale, iar pe ceilalţi lăsaţi-i într-o culoare neutră (crem, alb, gri); folosiţi acelaşi imprimeu floral pentru draperii şi pernuţele de pe canapea; îmbrăcaţi canapeaua cu o husă înflorată, al cărei model să se regăsească la alte câteva obiecte decorative mici (de exemplu, la abajurul unui lampadar sau la pernuţele unui fotoliu uni).  

Asiguraţi un background neutru
Atunci când apelaţi la patternuri florale pentru a înviora locuinţa, fiţi atenţi ca celelalte elemente ale amenajării să aibă o cromatică neutră şi un design cât mai simplu. Motivul este lesne de înţeles: pereţii şi piesele de mobilier de culoare albă scot în evidenţă aceste imprimeuri şi, în plus, sporesc senzaţia de luminozitate şi prospeţime.


foto: Shutterstock

Bine de ştiut!
Dacă vă surâde ideea de a vă înveseli decorul cu ajutorul motivelor florale, trebuie să ştiţi că acestea se pot regăsi la: finisaje (tapet, fototapet, plăci ceramice), textile (draperii, pernuţe, lenjerii de pat, feţe de masă, covoare, tapiţeria mobilierului), mobilier pictat, seturi de masă, tablouri şi decoraţiuni. Apoi, pentru a obţine un rezultat armonios, este esenţial să alegeţi aceste imprimeuri în culori care să se asorteze cu celelalte elemente ale amenajării.

Pont
Câteva căni imprimate cu flori, completate de alte câteva accesorii în ton, o carafă cu flori de sezon şi un fundal imaculat – iată o „reţetă” simplă şi la îndemână pentru a transforma un spaţiu altfel banal într-unul vesel şi feminin.


foto: Shutterstock

 

Related posts

25 de idei fascinante pentru decorul de Craciun

Adina Meyers

Turcoazul, o alegere potrivita pentru orice idee de design interior

Adina Meyers

Geometrice, florale sau abstracte? Iti prezentam top 3 colectii de tapet decorativ de la Decora House!

Adina Meyers