LifeStyle

Primul eveniment Artmark din 2012

Una dintre cele mai intens mediatizate licitatii romanesti, Licitatia „Epoca de Aur” a depasit totalul maxim estimat, dupa ce participarea numeroasa a dus la stabilirea unui nou record al pasilor de licitatie, pentru o statueta daruita lui Nicolae Ceausescu de catre Mao Tsedong. Si Licitatia de Avangarda si Expresionism a marcat un start bun pentru prima editie Artmark pe aceasta tema, realizand vanzari totale de peste jumatate de milion de euro.

Tematica aleasa pentru prima licitatie Artmark a anului 2012, „Epoca de Aur”  dedicata obiectelor de colectie si artefacte din perioada comunista si care au apartinut cuplului Ceausescu, a suscitat entuziasmul pe scara larga, atat in Romania, cat si in strainatate. Peste 300 de persoane au umplut sala de la Athénée Palace Hilton, inregistrandu-se si o participare masiva din partea presei, la prima licitatie din ultimii zece ani care a scos la vanzare piese legate direct de memoria dictatorului.

Numerosi cumparatori au licitat pentru 52 dintre cele 70 de loturi oferite, cele reprezentand cadouri pentru Ceausescu de la sefii de state comuniste incurajand licitarea cea mai intensa. O statueta de bronz infatisand un iac, simbol al bogatiei agricole a tarii si daruita in anii ’70 de catre Mao Tsedong, a fost vanduta pentru 12.000 €, cel mai mare pret realizat in licitatie. Dupa patru minute de oferte prompte, venite din partea a mai mult de zece participanti, lotul s-a adjudecat la o valoare de 40 de ori mai mare decat pretul de pornire, stabilind un nou record pentru numarul de pasi de licitatie, ajuns la 56.

Printre celelalte obiecte atestate a fi apartinut fostului sef de stat care s-au vandut cu sume importante se numara prechea de porumbite din argint aurit si emailat, daruita de catre sahul Iranului Reza Pahlavi in 1977, care a obtinut 7.500 €, blana de tigru, din sase piese, cadou de protocol, vanduta pentru 4.000 €, blana de leopard, adjudecata cu 3.750 €, stiloul Pilot Elite, primit cu ocazia vizitei oficiale in Japonia, din 1975, vandut tot cu 3.750 €.

Cu vanzari totale de 53.910 €, depasind valoarea maxima estimata, Licitatia „Epoca de Aur” contribuie la dezvoltarea pietei de obiecte de colectie si cu valoare memoriala din Romania. Performanta anunta un an de succes pentru tanarul segment de licitatie, in cadrul caruia Artmark pregateste evenimente la fel de captivante.

Cea de-a doua licitatie care a avut loc tot aseara, Licitatia de Avangarda si Expresionism, a adus in scena opere de arta de exceptie, semnate de catre unii dintre artistii romani care se bucura de cea mai larga circulatie internationala. Tematica orientata catre creatiile integrate curentelor moderniste de la inceputul secolului XX a constituit un debut in licitatiile Artmark, prima editie aducand rezultate promitatoare. Licitatia a realizat vanzari de 539.545 €, obtinuti din 105 loturi adjudecate, pentru care s-au facut oferte de la un numar de 100 de palete de licitatie distincte.

Ultimul lot al licitatiei, pictura „Portret pentru mai tarziu (Poetul Ion Minulescu)” de Victor Brauner, a stabilit cea mai mare vanzare a serii, fiind adjudecat cu 75.000 €. La lotul 100, opera „Indurerata (ciclul Orfanii)” a pictorului Nicolae Tonitza, vanduta pentru 55.000 €, a inregistrat o crestere de aproape 4 ori pretul de pornire, depasind valoarea maxima a intervalului estimativ (30.000 € – 50.000 €), dupa ce a determinat concursul de oferte din partea a sase participanti. Pictura este clasata in categoria „tezaur” a patrimoniului național cultural mobil și a facut obiectul exercitarii dreptului de preemțiune a statului, pana la un preț de rezerva ce a fost insa depașit cu brio aseara de ofertele colecționarilor privați.

Printre celelalte loturi care au obtinut sume importante se numara pictura „Constructie umana” de Max Herman Maxy, vanduta pentru 44.000 €, suma reprezentand pe peste 4 ori pretul de pornire si  depasind intervalul estimativ (15.000 € – 25.000 €) si pictura „Spaime” de Corneliu Baba, adjudecata cu 32.000 €, de asemenea peste valoarea maxima estimativa (15.000 € – 25.000 €). Desenul „Pupaza cu mot” de Constantin Brancusi a fost alt lot pentru care pretul de adjudecare a urcat pana la limita superioara a estimarii, fiind vandut cu 10.000 €, unul dintre cele 13 rezultate de ordinul zecilor de mii de euro ale licitatiei din 26 ianuarie.

La prima licitatie tematica de arta din acest an, Artmark a propus investitorilor si colectionarilor un portofoliu de artisti dintre care numerosi recunoscuti pe plan international, ale caror opere circula pe pietele de arta din Europa si sunt tranzactionate la preturi importante. Primind cu rezerva oportunitatea unei investitii cu o arie mult mai larga de posibilitati, cei prezenti la licitatie au aratat incredere mai ales in artistii care au realizat vanzari in crestere, in ultimii ani, pe piata romaneasca de arta.

******************

Licitatia „Epoca de Aur”

Totalul vanzarilor: 53.910 €
Rata de adjudecare: 74,29 %
Numarul de loturi oferite: 70
Loturi adjudecate: 52

Cele mai ridicate valori atinse:

1. Iac de bronz, statueta de protocol facuta cadou lui Nicolae Ceausescu de catre Mao Tsedong in anii ’70, 12.000 €
2. Pereche de porunbite din argint aurit si emailat, daruita lui Nicolae Ceausescu de catre sahul Iranului Reza Pahlavi, 7.500 €
3. Constantin Artachino, „Scanteia”, 4.000 €
4. Blana de tigru, din 6 piese, cadou de protocol primit de cuplul Ceausescu, 4.000 €

*******************************

Licitatia de Avangarda si Expresionism

Totalul vanzarilor: 539.545 €
Rata de adjudecare: 75 %
Numarul de loturi oferite: 140
Loturi adjudecate: 105

Cele mai ridicate valori atinse:

1. Victor Brauner, „Portret pentru mai tarziu (Poetul Ion Minulescu)”, 75.000 €
2. Nicolae Tonitza, „Indurerata (ciclul Orfanii)”, 55.000 €
3. Max Herman Maxy, „Constructie umana”, 44.000 €

Related posts

70% dintre europeni utilizeaza ciclul de spalare Bumbac si Sintetice

Adina Meyers

21.500 de vizitatori au ajuns la TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI de la ROMEXPO

Adina Meyers

Casa Artmark record absolut: Grigorescu vandut cu 270.000 euro

Adina Meyers