LifeStyle

Prima licitatie Artmark dedicata vietii militare

In premiera, aproximativ 140 de exponate din secolul 1 i.e.n si pana la cel de-al Doilea Razboi Mondial, printre care armuri, coifuri, medalii si decoratii, sabii, documente istorice valoroase si fotografii, alaturi de alte obiecte inedite, ii asteapta pe colectionari in cea de-a doua zi a sesiunii de licitatii, in 11 aprilie.

Licitatia dedicata vietii de ostas, „Militaria si Antichitati”, are ca piesa de interes central o rapiera franceza, datata cu aproximatie 1630 – 1645, creata probabil pentru garda personala a Delfinului (titlu acordat moștenitorului tronului Franței in perioada 1350 – 1791 și 1824 – 1830) sau chiar pentru acesta personal. Rapiera este lucrata in otel si masoara 106 cm. Elementele care o individualizeaza sunt decoratiile traforate ale garzii concave, care prezinta perechi de delfini, cu floarea de crin in centru, simbolurile heraldice asociate lui Ludovic al XIV-lea. In 1649 – 1650, mostenitorul tronului regal utiliza un exemplar aproape identic, care se pastreaza la Muzeul Militar din Paris. Piesa are pretul de pornire de 6.500 €.

Obiectul cu desavarsire inedit inclus in licitatie este bucataria de campanie din perioada Primului Razboi Mondial, o piesa de muzeu exceptionala prin raritatea sa. Aceasta impresioneaza mai ales prin starea foarte buna de conservare a tuturor pieselor componente, care sunt cele originale. Utilizata in spatele liniilor de lupta pentru a asigura hrana calda soldatilor, masinaria era initial trasa de cai, insa a continuat sa fie folosita si dupa 1939, cand tractiunea incepuse sa se faca mecanic. Un exemplar similar se afla in pastrarea Muzeului Militar National. Pretul de la care porneste in licitatie este de 7.000 €.

Un al obiect valoros il reprezinta un document deosebit de rar, care se impune prin eleganta executarii: hrisovul pe pergament din piele de vitel, emis de domnitorul Constantin Brancoveanu catre boierul Draghici Balaceanu (67,5 x 49 cm), in 29 martie 1713. Exemplarul, ce prezinta semnatura domnitorului si stema Tarii Romanesti, are pretul de pornire in licitatie de 7.000 €.

Un alt obiect rar din licitatie este o masina de criptat „Enigma”, folosita de armata germana, o adevarata piesa de muzeu, ce dateaza din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Acesta este unul dintre putinele sisteme de codificare a comunicatiilor folosite de armata nazista, pastrate intacte. Codurile masinii au fost sparte, se pare, de serviciul de informatii al armatei poloneze sau, conform unei alte surse, modul sau de functionare a ramas secret pana la descoperirea unui aparat „Enigma” la bordul unui submarin german capturat in Atlantic de catre marina britanica. Piesa (lemn, bachelita si componente electrice, 34 x 28 x 15,5 cm, pret de pornire 10.000 €) este una dintre cele doua existente in Romania, alte exemplare fiind pastrate in muzeele internationale precum Muzeul de Istorie din Munchen, Muzeul Britanic Imperial de Razboi, Muzeul National de Criptologie din SUA etc.

Printre exponatele interesante ale Licitatiei „Militaria si Antichitati” se numara si un coif de nobil persan cu zale, decorat cu animale exotice si inscriptii in limba persana veche, cu insertii de aur si argint (3.000 €), un buzdugan de lupta realizat din perioada lui Mihai Viteazul, o sabie germana pentru doua maini din secolul XVI, o arbaleta spaniola care se aseamana cu o piesa ce a apartinut imparatului Carol Quintul, o motocicleta militara germana Sachs, precum si multe altele.

In afara de Licitatia „Militaria si Antichitati”, care va avea loc pe data de 11 aprilie,

Artmark a pregatit alte cinci licitatii pe diferite teme pasionante, care vor avea loc in perioada 10 – 11 aprilie, la Athénée Palace Hilton in Bucuresti: in prima zi, Licitatia „25 de Capodopere din Colectii Importante”, Licitatia de Sculptura si Mobilier de Gradina si Licitatia de Postmodernism & Contemporana, iar in a doua zi, Licitatia de Art-Nouveau, Romantism & Biedermeier si Licitatia de Vinuri Rare.

Toate loturile vor putea fi admirate in perioada 3 – 10 aprilie, la sediul Artmark din Palatul Cesianu – Racovita, intre orele 11.00 – 21.00.

Related posts

Indemnul Bosch: de 8 Martie, uita de spalatul vaselor

Adina Meyers

Campanie publicitara outdoor

Adina Meyers

Totul despre călătoriile în timpul pandemiei cu Corina Caragea | EXCLUSIV

Adina Meyers