INDAGRA FOOD & CARNEXPO – Târgul internaţional pentru industria alimentară – are loc în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, în Pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO, fiind cel mai important eveniment dedicat industriei alimentare din România.
Manifestarea se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizată de ROMEXPO, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a României și ADDOR EVENTS.
Peste 200 de companii, dispuse pe o suprafață expozițională de 13.600 mp, participă la ediția de anul acesta a INDAGRA FOOD & CARNEXPO. Dintre acestea peste 160 sunt din România, iar 40 reprezintă Austria, Bulgaria, Germania, Grecia, Italia, Republica Moldova, Olanda, Cehia, Suedia, Turcia, Ungaria.
Evenimentul se adresează producătorilor, distribuitorilor și importatorilor de echipamente și tehnologii pentru industria alimentară, industria cărnii, panificație, industrializarea legumelor și fructelor, prelucrarea peștelui și laptelui.
Expozanții își vor prezenta produsele în cadrul unor zone tematice special concepute pentru o promovare cât mai eficientă: Salonul industriei cărnii din România, Salonul de panificație, lactate, fructe și legume și Salonul GastroFood.
De asemenea, târgul include și o serie de activități conexe de interes atât pentru specialiștii din domeniu, cât și pentru publicul larg.
Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România, partener al INDAGRA FOOD & CARNEXPO 2019, organizează pe data de 1 noiembrie, în sala Madgearu din Pavilionul B3, în intervalul orar 14:00 – 17:00, o conferință pe teme de actualitate.
În aceeași perioadă cu INDAGRA FOOD & CARNEXPO (www.indagra-food.ro), în Centrul Expoziţional ROMEXPO se desfăşoară alte trei evenimente cu participare internaţională, foarte cunoscute publicului larg şi celui de specialitate:
- INDAGRA (www.indagra.ro) – Târgul internațional de produse și echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei;
- EXPO DRINK (www.expodrink.ro) – Târg de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice şi non-alcoolice.
- PACK SHOW (www.packshow.ro) – Expoziție pentru industria ambalajelor.
Programul de vizitare valabil pentru cele trei manifestări:
30 octombrie – 2 noiembrie, între orele 09:00 şi 18:00;
3 noiembrie, între orele 09:00 şi 16:00.
Despre ROMEXPO
ROMEXPO S.A., societate comercială cu capital privat, are ca acționar majoritar Camera de Comerț și Industrie a României, unul dintre cele mai importante foruri de reprezentare a oamenilor de afaceri români.